Unele sisteme sunt deschise, sa poata evolua mai repede decat cele inchise. Fiind accesibile, firme minuscule pot participa la sisteme deschise, iar orice progres se distribuie mai repede in sistem.
Unele sisteme sunt inchise intentionat. Vor sa pastreze lucrurile asa cum sunt. Cum a fost in lagarul comunist, sau cum sunt tari conservatoare islamice, in care un clan pastreaza privilegii, mentinandu-si populatia in mizerie. Nu e de mirare ca aceasta da in clocot de la orice.
Aceste tipuri de societati inchise pastreaza ceva din principiul alambicului, cu vase comunicante, crescute si transformate aberant, puse sub presiune, ca sa apara mai evidente iesirile din sistem.
Alte sisteme sunt inchise, pentru ca se considera superioare si nu doresc sa fie copiate.
Unele isi pastreaza mult timp superioritatea.
Putem da ca exemplu imperiul Roman, computerele Mac.Intosh, sau sistemul video Betamax. Multe sisteme inchise au devenit legende atunci, sau mai tarziu. Asa cum a fost sistemul Leica M, in fotografia de reportaj.
Dar pana la urma sistemele deschise razbat, castigatoare.
De ani de zile, aparatele fotografice de prestigiu insumeaza cele mai noi avansuri tehnologice. Fotografia digitala are certe avantaje fata de cea argentica. Este obtinuta imediat, poate fi aratata mai repede. Softul poate scoate din captor detaliile cele mai fine redate de obiectiv, care erau anulate de micro-structura filmului. Are si multe defecte. Aparatele sunt oribil de scumpe, sau de-a dreptul jalnice, in unele situatii. Fisierele digitale obtinute sunt mai greu de regasit, spre deosebire de filme si diapozitive. Un HDD care cedeaza ne poate ne distruge cele mai bune poze facute.
Avantajul initial enorm al Sony si Canon, producatorii de camere video, le-a permis un avans clar in domeniul fotografiei digitale. Ambii aveau sisteme inchise. Progresiv avansul lor se topeste.
Panasonic-Matsushita a intrat in joc mai tarziu cu efect.
Nikon si Olympus par a avea strategii de viitor mai clare, desi nu sunt inca in stare sa isi fabrice propriile captoare. Sau tocmai din aceasta cauza. Nu au avut incotro. Era poate singura cale care ramasese sa-si promoveze produsele ?
Si o idee care mi-a placut. Fotografia digitala este mult superioara celei analogice dintr-un punct de vedere. Fotografilor medii, le ofera posibilitatea de a modifica mai simplu si mai repede poze oarecare, transformandu-le in imagini care atrag ochiul. Daca cei cu ochii binevoitori sunt dispusi sa primeasca orice, in schimbul banilor. M-am dus sa iau printurile de 1,3mp de la Ame Design. Dl.M.Eremia imi arata cateva copii de lucrari marite la el. Unele foarte interesante.
Altele mai greu de suportat. Eram cu un prieten, si el arhitect si fotograf vechi. L-a socat o poza de Mare Maestru. Peste o mare cu valuri zbuciumate, sub vant de furtuna, zbura si un pescarus planand pe o boare, luminat de soarele, mutat 90 grade fata de peisaj. Pentru ochi antrenati, suprapunerea era absolut insuportabila. Vezi 2 poze diferite, ca semi-transparente, suprapuse. Fara nici-o legatura intre ele. Strans legate doar de dorinta de a le vinde la fraieri.