In 1984 am cumparat un Oltcit, o masina moderna atunci pe standard romanesc. Nu aveai de ales. Depuneai toti banii si asteptai 3 ani pentru Dacia. Sau 18 luni pentru un Citroen oltenesc. M-am hotarat la acesta : trebuia luat de la IDMS Craiova. Il primeai cu doar 3l.benzina.
Pe acele vremuri, regretate de stupizi, benzina ti se vindea doar in judetul de resedinta, aratand si buletinul, dupa ce stateai la coada, uneori 2-3 zile.
Cumparatorii de Oltcit veneau la Craiova pe tren cu canistre, interzise la tren, puse in geamantane. Alta cale nu exista. Am ajuns seara la o cunostiinta. Dimineata ne-am prezentat la IDMS Craiova. Era in iulie, am stat acolo pana la ora 17.
Toti cumparatorii erau veniti cu una sau mai multe canistre, camuflate mai mult sau mai putin discret. Si toti se mutau de colo-colo, tarand boccele grele, pline cu pretiosul carburant.
Metoda lor de vanzare era simpla : iti aratau un automobil cu defecte. Daca il luai, bine. Daca nu, mai asteptai 3-4 ore. Am luat al 2-lea Oltcit, am completat actele, m-am intors la cunoscut, am transferat benzina din canistra. Luai si o gura buna cu tetraetil de plumb.
Am pornit spre casa, mergand in viteza 4-a sa economisesc carburant, la volanul unui vehicol nou. Am alimentat in Bucuresti, dupa ce becul de la rezervor se aprinsese de 100km.
Eram norocosul proprietar al unei masini noi. Hai sa fac un tur prin tara. Dar cum ? Am adus traseul prin orase cu relatii ce au promis 10-20 l de benzina. Am imprumutat 2 canistre, in afara de cea a tatei. Le-am umplut cu benzina, dupa cozi repetate. Am pus una intr-un geamantan potrivit, i-am lasat-o lui Dan acasa. Am plecat la drum cu 2 canistre in octombrie, avand portbagajul prea mic pentru 3. Am ajuns cu sotia in Maramures.
L-am luat pe Dan de la gara, dimineata. Sotia mea avea mai putin concediu. Dupa o saptamana a plecat ea pe tren, cu canistra goala in gemantan. Am facut tururi diverse. La intoarcere, doream sa ramanem 2 nopti la Sighisoara.
Aveam de luat un comision de la Targu-Mures : Dl.Comanescu ma rugase sa aduc un pachet de la Josef Marx. Ajungem, dam telefon. Apare dl.Marx cu Dacia in care erau 5 pachete de cca 90x40x50cm, spre 1m cub hartie fotografica color si spune : le luati pe toate, sau nimic. Sunam la Bucuresti. Eram si noi pofticiosi sa facem o incercare. Am scos din portbagaj, bagaje, canistre goale, am pliat scaunele la spate, am asezat pachetele ca niste caramizi. Nivelul marfii ajungea la tetiere. Dupa o ora tot era aranjat frumos si portbagajul inchis. D-lui Marx nu i-a venit sa creada. Ne-a dat si hartii de insotire a marfii, in valoare de sute de mii lei /Ceashka. Nu mai stam in Sighisoara, hai acasa. Am umflat tari cauciucurile spate si am pornit la drum.
La Campina, tarziu in noapte, ne-a oprit politia : Actele la control ! Dar ce am facut ? Nimic. Sa-l duceti pe domnu’ Colonel la Bucuresti ! Bun, si unde sa il asezam ?
Ia uitati-va dvs, in masina. A adus o lanterna si s-a uitat. N-am fi avut loc nici pentru cele 2 genti ale colonelului. Am ajuns la Bucuresti, am lasat masina in curte la tata, la adapost. Ne-am dus cu autobuzul acasa in Drumul Taberei.
A doua zi am dus hartia la AAF. S-au crucit vazand cantitatea ! Am si primit « mita » un pachet de hartie, cadou pentru merite. Ce vremuri, cat « belsug »…
Doar ca eram mai tineri si cam inconstienti.
A trecut vremea, am uitat aceste patzanii. Anul trecut vine vara mea din State, cu sotul american, care vroia in Delta. Am fost impreuna. Cum ea nu a mai mers pe litoral de 20 de ani in automobil, se mira ca masinile nu mai au bagaje pe acoperis. Cei ce veneau de departe, atunci, isi puneau canistrele de plastic in portbagaj si catrafusele deasupra.
Poze cu asa ceva n-am facut ! Era periculos si condusul spre litoral. Anual vedeam autoturisme rasturnate, in drum catre mare. La intoarcere, bagajele se mutau in portbagaj, bidoanele goale ajungeau deasupra. Vara pe litoral era singura exceptie din toata tara, cand benzina era la liber. Dar cozile aveau kilometri.