Extemporized darkroom

Locul. Intre 1946-1973 familia mea a locuit cu chirie. Acolo n-am avut laborator foto. Foloseam lunar 2 ore baia fara fereastra ca improvizatie. Pentru developat filme nici n-ai nevoie de camera obscura. Un sac negru cu fermoar si 2 mansete cu elastic e suficient ca sa bagi filmul in doza de developat. In 1972, 2 camere din apartamentul nostru s-au eliberat; eu m-am mutat acolo. Din 1974, toata familia s-a mutat in apartamentul nostru - si chiriasii isi recapatasera apartamentul - cu bucataria la subsol. Am amenajat una noua la parter.
In 1973 am fost admis in AAF. Ca membru AAF era indispensabil sa ai propriul laborator foto. Fosta bucatarie (2,5 x2.8m) din subsol am "avansat-o" laborator. Am pus o planseta pe niste lazi. Pe ea erau tasele de plastic.
In 1981 m-am mutat in Drumul Taberei, cu viitoarea sotie. N-aveam camera obscura, acolo doar developam filmele. Odata uscate si taiate le puneam in hartie calc. Filmele in Dr.Taberei, laboratorul era la parinti. Faceam fotografii de sport si fotografii de familie. Mergand tot timpul cu aparatul la mine, faceam si cateva declansari cu situatii socante intalnite. Pe acestea nu le printam atunci. Fotografiile pozitive nu erau compromitatoare. Daca cineva ar fi „verificat” negativele, observa, de ex 31 imagini cu handball si cateva cu altceva. Nu cred ca exista cineva in lume care sa poata recunoaste ce a fost fotografiat pe toate cliseele negative. Recunoaste una, 2, cel mult 3, din 10. Dar nu toate.
Iunie 1991 sotia a fost batuta de mineri si la prima iesire in vest a cerut azil politic. Ulterior a cerut divort. M-am mutat inapoi cu tata. Mama se prapadise din 1988.

Dotare. In mai 1968, in excursie in Kiev, mi-am luat un cantar fotografic balanta si o doza de developat filme de 35mm, ambele foarte primitive. In 1969 am fost cu tata, in unica mea iesire in vest. Mi-am luat o doza Jobo pe care am folosit-o 40 de ani. In acelasi an, de Craciun, am primit cadou un minuscul aparat de marit Durst.

In 1973 am cumparat la Warsowia 2 doze duble. Cam asta e tot.
Aveam prieteni pasionati de fotografie. In anii 1975, Dan Dinescu si Nic Hanu erau mult mai priceputi decat mine in laborator. Aveau laboratoare dotate si foloseau filme late. Ajungeam eu in camera lor obscura. Am progresat in timp.
In 1976 am predat un curs de fotografie la Universitatea „Populara” Dalles. Macar 10 cursanti castigau bani facand si fotografii la nunti, botezuri. Erau socati cat de repede si precis lucram in obscuritate.
La mine in „laboratorul” foto venea rar un prieten sa ma ajute la mariri mari, 30x40 pana la 50x60, sa nu contaminez revelatorul cu mana din fixator. Montasem cuva de dus in locul chiuvetei, sa le spal mai usor. Nu era nici-un pericol, fotografiile marite aveau subiecte anodine.
Din 1996 predam la Universitatea Arhitectura Urbanism Ion Mincu cursul: „Fotografia si arhitectura, acelasi fel de a vedea” pentru anul 4. Atunci am tinut si cursuri la mine in Labo. Acele ocazii erau un mic moment de bucurie generala, atunci faceam mariri doar dupa filmele studentilor.
Sunt un exemplu abnorm in fotografie. Faceam curent 3 filme pe zi. Dar fiind arhitect, cand aveam un proiect greu, nu mai faceam nici-o declansare cateva saptamani. Iar revelatorul imi expira.
In revista Fotografia 1977 mi-a aparut un articol cu expunerea si developarea filmelor.
Numerosi membri AAF au adoptat integral aceste solutii si au fost foarte multumiti.
Pentru filme, foloseam D76 1+1 baie pierduta, cu rezultate constante. Il preparam acasa din substante, obtinute de la chimiste, farmaciste, radiologi sau fotografi. Sulfit de sodiu si borax se gaseau in comert.
La hartie, foloseam orice revelator adaugand picaturi de benzotriazole diluat in alcool.
Pana in 1975, mai reuseai sa gasesti substante chimice indispensabile fotografiei. Din 1979 tot ce era din import a disparut. Politica inepta economica a dus Romania in incetare de plati, faliment international.
Apareau in comert pachete cu revelatori, fixator si cateva chimicale, produse de filme romanesti, Azo, Ilchim. Nu erau constante, nici pure, uneori impurificate fatal. Mi-am distrus filme cu sulfit de sodiu (bazic) impurificat cu tiosulfat acid. In laborator, am facut toate greselile posibile, acolo era un loc izolat unde ma relaxam total, uitand de problemele zilnice.
Intamplari : developam un film in doza sovietica. Suna telefonul fix in alta camera. Raspund, era mama cu instructiuni pentru femeia venita in acea zi la menaj. Ma intorc si o gasesc ridicand capacul, simplu asezat, al dozei primitive, curioasa sa vada ce era inauntru ! In baia mica, intrerupatorul era afara. De 2 ori, cineva a aprins lumina de sus, voaland tot ce lucram. M-am invatat minte. Cand lucram acolo lipeam un anunt - NU atingeti, direct peste intrerupator.

Dupa 1980 am inceput sa declansez sistematic la subiecte socante /aberante. Daca as fi dat filmele la developat altcuiva – cerand copii pozitive dupa toate cliseele, as fi avut mari neplaceri. Am avut noroc.
Si progresiv mica disidenta fotografica a devenit un mic sport extrem.
Nu ma puteam abtine sa nu fac cateva declansari. Doar daca eram observat de prea multi ochi, evitam conflictul, plecand cu tolba goala. Asa am reusit sa nu fiu luat la ochi de Organe.