Blog Andrei Pandele » Photography » Large format can hold much more information

Asta este incontestabil. Dar nu aceasta este problema. Subiectele sunt de 2 tipuri : repetabile, statice de la peisaj la produs, sau facute controlat in studio. Si dinamice, unele irepetabile. Pentru acestea formatul mare este cam handicapat. Este mult mai incet de manuit, vizibil si reperabil.

Cu ani in urma, la NGM se cereau expres imagini pe viu. Pe vremea filmului, la NGM nu era permis formatul mediu, cu exceptia Hasselblad SWC.

Toate celelalte aveau paralaxa de timp (pana se ridica oglinda, transmisii interne) marisoara, spre 1 /3 secunda la Asahi Pentax 6 x7. Punerea la punct manuala exacta presupune ca aparatul si subiectul sa fie cat mai stabile.

Doriti subiecte repetabile ? Incercati formate mari ? Va urez succes. Ma intereseaza imagini irepetabile. Dar nu cred ca formatul mare sa fie solutia in acest caz. Chiar daca exista si captoare de 65Mpx.

Published on December 15, 2010. 7172 views. 30 comments

30 comments to "Large format can hold much more information"

La
December 2010, 15 at 23:52:18
Nu se pot crea 2 imagini identice. Nu pe format mare. Asta e un detaliu major.

Gelu Lupaş
December 2010, 16 at 08:23:05
Sunt mulţi care au încercat să reproducă fotografiile lui Adams, după ani, fotografiind din acelaşi punct. N-au reuşit. De ce? Pentru că subiectul nu e neapărat repetabil, deşi e static. Munţii, dealurile, lacurile, câmpiile nu s-au clintit în mod vizibil din loc, însă alte detalii s-au schimbat şi se schimbă permenent. La fel şi cu Parisul lui Atget:

http://www.gmpanter.com/atget.htm

Am făcut pe parcursul unui an întreg fotografii cu aceeaşi cascadă. Uneori din acelaşi punct. Nu sunt două la fel. Da, cascada e acolo, însă s-a schimbat peisajul din jurul ei. Au căzut copaci, cei deja căzuţi au fost duşi de apă. Debitul cascadei e şi el variabil.

Ciprian Ciocan
December 2010, 16 at 17:56:53
Am auzit de foarte multe ori argumentul asta cu Ansel Adams, si sincer nu cred in el, cred ca e doar un cliseu. Intreba pe orice incepator sa-ti spuna un nume de fotograf si va spune Ansel Adams fara sa stie poate nicio poza de-a sa.

Si da, cred nu numai ca pozele lui Adams sunt repetabile, ci chiar ca se fac in fiecare an poze in Yosemite chiar mai bune decat ale maestrului, dar noi nu vrem sa o recunoastem, pt. ca a fost asa un nume important in istoria fotografiei. Unul dintre motivele pt. care nu se pot reproduce usor, este si pentru ca multe din imagini sunt destul de tare prelucrate in laborator (se poate vedea asta si prin diversele variante ale aceluiasi cliseu tiparite chiar de autor cu diferite ocazii).

In afara de asta, am impresia cu Domnul Pandele se refer aici la un alt tip de ireproductibilitate, nu neaparat una pur tehnica, de a reproduce pixel cu pixel, molecula cu molecula. Asa pot spune si eu ca 2 fiesire JPEG cu aceeasi imagine nu sunt identice desi vizual sunt la fel, insa nu asta e discutia.

Din ce vad eu pe site-urile care promoveaza asa-zisa "fotografie contemporana" formatul mare si mediu, sunt foarte la moda zilele astea, insa de multe ori imaginile prezinta un stil documentarist postmodernist destul de rece si aparent usor de reprodus. Totusi de cele mai multe ori, seriile exceleaza prin subiectele alese si chiar daca imaginile individuale pot fi usor recompuse, proiectele per total sunt foarte solide.

Ara G
December 2010, 16 at 18:50:45
Ciprian, ce vrei sa spui prin "fotografie contemporana"?

Andrei Pandele
December 2010, 16 at 21:37:20
Fotografiile cu formate mari sunt facute cu obiective lungi si privilegiaza planuri generale.
Ambele trasaturi favorizeaza imagini asemanatoare, mai ales de pe trepied inalt. Pot fi identice, facute deodata, cu punctul de statie apropiat. Diferente sunt date de variatia luminii in timp, ora si data calendaristica. Daca notati locul, data si ora, puteti realiza in natura poze similare, in care cel mult norii difera. Soarele revine in aceeasi pozitie.
Vreti un exemplu notoriu : poza cu premiul Microsoft : 4 autori cu rezultate asemanatoare : A.A, A.P, I.B. si B.T, acum clasata a 10–a la peisaj. Daca sunt 4… Mai multi membri din juriu le–au confundat, iar 2 sunt « identice ». Si nici macar nu a fost facuta cu format mare.
Si nu uitati de scandalul din acest an cu cele 32 de Ansel Adams, facute de "unchiul Earle". Care fusesera deja expertizate in jur de 200 Milioane $. Autorul a fost recunoscut dupa norii de pe cer.
Apareau aproape identici si in lat cliseu cu autor cunoscut.
http://gizmodo.com/5602419/those–200–million–ansel–adams–garage–sale–photos–yeah–theyre–fake

Fiti mai circumspecti in comentarii. Poate ca nu jucam chiar in aceeasi liga.

Marcu
December 2010, 17 at 01:21:24
Si care ar fi acea liga ? Liga in care e portar Dinu Lazar?

Gelu Lupaş
December 2010, 17 at 01:34:08
Bun si ce sens are sa fac in mod deliberat fotografii repetabile? Pentru ca A.A. si A.P. exact asta au facut cand au mers impreuna si au fotografiat acelasi gard si copaci pe zapada.

Despre exemplul cu unchiul Earl nu comentez pentru ca e prea ambiguu cazul. Chiar daca ar fi a lui Adams, n-ar conta. Nu vor avea niciodata valoarea de piata a unei fotografii cunoscute de-a lui Adams atata timp din cauza modului in care functioneaza piata artei. Sunt exact ale cui decide un grup restrans de curatori si colectionari care au un cuvant foarte greu de spus in privinta asta.

Andrei Pandele
December 2010, 18 at 13:05:50
@ dl.Marcu, “Liga in care e portar Dinu Lazar?”
Nu este deloc politicos sa il numiti portar pe dl.Lazar.
Dansul tine cursuri universitare foarte interesante si atragatoare. Este competent si elocvent. Si un foarte bun fotograf, cu sensibilitate speciala.
Da, am tinut si eu cursuri, tot acolo, in anii 1976-1977. In conditii mult mai primitive, fara lap-top, fara proiectii video si fara materiale coborate de pe Net. Dar cu rezultate similare.

Ciprian Ciocan
December 2010, 18 at 14:13:01
@Ara, Fie ca ne place sau nu, fiecare mica perioada istorica din istoria fotografiei vine cu anumite tipare, prejudecati, procedee tehnice etc. Exista astfel si o "fotografie contemporana" intr-o acceptiune asemanatoare cum putem spune exista o "istorie contemporana", un concept care desi este mereu in miscare, putem oricand sa punem degetul pe el.

Ara G.
December 2010, 18 at 18:47:57
Ciprian, am pus intrebarea in legatura cu afirmatia ta cum ca "asa-zisa "fotografie contemporana" formatul mare si mediu, sunt foarte la moda zilele astea,". De aici, ma intrebam la ce te gandesti, pt. ca din cate stiu eu, formatul mare si mediu sunt in declin in ultimii ani. Da, mai sunt fotografi care folosesc formate 4x5 ori chiar 8x10, dar acestia actioneaza mai mult in domeniul asa zis "fine art". Si mai sunt fotografi comerciali care folosesc formatul mediu in domeniul reclamei ori moda. Dar, personal nu cred ca putem vorbi de "moda" in sensul afirmat de tine. Poate ma insel si tu ai alte informatii decat am eu. Inca odata, nu te contrazic total, doar ca ma mira acesta asociere a "fotografiei contemporane" cu formatele mediu ori mai mare.

Vlad Soare
December 2010, 20 at 12:46:05
Înţeleg la ce vă referiţi cînd vorbiţi despre subiecte sau imagini irepetabile. Într-adevăr, formatele mari nu-s bune pentru aşa ceva. Nu mi-l pot imagina pe Cartier-Bresson fotografiind cu ceva mai mare decît o Leică. Nu-mi pot imagina fotografiile lui Capa din timpul debarcării aliaţilor făcute cu un aparat mare. Multe dintre fotografiile Dvs. interzise pe care le-am admirat în expoziţie n-ar fi putut fi făcute cu un aparat cu burduf. Asta-i clar.

Totuşi, subiectele repetabile nu merită dispreţuite. O fotografie de arhitectură făcută cu simţul răspunderii poate impresiona privitorul cel puţin la fel de mult ca imaginea unui soldat în cădere. Îmi vine în minte un interior de catedrală pe care l-am văzut recent, în care zonele luminoase parcă străluceau, iar eu aveam senzaţia că mă aflu acolo, înăuntru. Parcă şi auzeam orga cîntînd. Nu-mi puteam lua ochii de la poza aia. Numai un aparat cu burduf putea face aşa ceva. O coloană strîmbă ar fi distrus tot efectul. De asemenea, portretele de studio făcute pe formate mari au o seninătate, o linişte, ceva greu de definit, care nu se găseşte în fotografiile moderne. Într-adevăr, e interesant să prinzi subiectul într-o fracţiune de secundă cînd are pe faţă o expresie specială, dar pe de altă parte un portret liniştit, pozat, făcut în studio pe format mare, poate spune mai multe despre subiect şi personalitatea lui decît ar spune-o un instantaneu cu o expresie facială trecătoare.

Formatele mici şi mari nu se exclud reciproc. Subiectele repetabile şi cele irepetabile nu se exclud. Şi unele şi altele ne pot impresiona la fel de mult.

Am avut norocul să văd luna trecută la Paris un exemplar original al Moonrise-ului lui Ansel Adams. Nu scria cînd a fost făcut, dar era probabil un exemplar tîrziu, pentru că avea cerul negru (în primii ani Adams obişnuia să tipărească cerul un pic mai deschis). Fotografia era pur şi simplu magnifică. Reproducerile din reviste sau de pe internet n-au nici o legătură, sînt doar nişte umbre palide. Într-adevăr, subiectul era repetabil. Şi ce dacă?
Şi studiile de lumini şi umbre ale lui André Kertész sînt făcute pe subiecte repetabile. Şi ce dacă?
Efectul unei fotografii echilibrate, perfecte din punct de vedere tehnic, poate fi la fel de puternic ca şi cel al unui subiect mobil surprins într-o ipostază unică. Nu cred că putem considera unul ca fiind superior celuilalt.

Formatelele mari nu pot concura cu cele mici în domeniul reportajului şi al instantaneelor, dar ştiu să facă ceva cu totul diferit. Nici mai frumos, nici mai urît, nici mai bun, nici mai rău. Doar diferit. Să faci reportaj cu un aparat cu burduf e o prostie (deşi americanii nu s-au sfiit să facă asta timp de decenii). Dar la fel este şi a face peisaje sau imagini de arhitectură, sau fotografie de studio, cu 35mm. Fiecare format e bun la ceva. Şi aşa cum putem asculta şi operă şi jazz şi ne putem bucura de amîndouă, la fel putem aprecia şi o imagine irepetabilă, şi una statică, şi ne putem bucura de amîndouă. Şi pentru amîndouă există uneltele potrivite.

Andrei Pandele
December 2010, 20 at 12:54:30
Da, Vlad, ai perfecta dreptate. Si eu sunt de aceeasi parere.
Dar nimeni nu le poate face pe toate de-odata.
Imi exprimam doar preferinta personala.

Vlad Soare
December 2010, 20 at 13:13:58
Încă ceva: pentru că a face fotografii irepetabile de calitate nu este deloc uşor, avem tendinţa de a le considera pe celelalte facile. E larg răspîndită concepţia cum că "e foarte simplu să faci un peisaj, pentru că muntele ăla nu pleacă nicăieri". Dar nu e deloc simplu. Totul trebuie să fie perfect din punct de vedere tehnic. Compoziţia trebuie să fie perfectă. Lumina trebuie să fie perfectă. Nu mai există nici cea mai mică scuză pentru granulaţia mare, pentru perspectiva greşită, pentru lumina care nu cade cum trebuie, pentru compoziţia dezechilibrată, sau pentru orice altceva. Nu există scuze. Totul trebuie să fie perfect. Trebuie să-ţi cunoşti bine materialele, să ai răbdare, să gîndeşti totul pînă-n cel mai mic amănunt. Nu-i aşa uşor cum pare.
O mie de fotografi dacă s-ar duce în Hernandez cu un aparat 8x10 n-ar putea reproduce imaginea lui Adams. Iar dacă ar avea în mînă negativul lui Adams, n-ar putea face din el o mărire atît de bună ca a lui. Chiar dacă subiectul era imobil, nimeni altul n-a reuşit să facă o fotografie atît de impresionantă ca a lui.
Portretele de studio par facile pentru că "ai totul sub control, îţi faci singur lumina cum vrei, subiectul pozează cum vrei, etc.". Şi totuşi nu-s mulţi care să poată concura cu Yousuf Karsh. Chiar dacă deţii controlul, nu-i deloc uşor.
Din punctul ăsta de vedere, lui Cartier-Bresson i-a fost mult mai uşor. Nu-şi bătea capul cu chestiuni tehnice, expunea la întîmplare, apoi îi pasa filmul unui laborant care se chinuia să scoată ceva decent din el.

Vlad Soare
December 2010, 20 at 13:17:37
Într-adevăr, în general nu se pot face bine toate deodată. Sînt de acord.
Am un mare respect pentru fotografii care reuşesc să surprindă subiecte irepetabile, poate în mare măsură şi pentru că ştiu că eu nu pot. Mie mi se potriveşte mai mult stilul contemplativ al formatelor mari.

Andrei Pandele
December 2010, 20 at 15:57:46
Mai intai, trebuie sa recunosc ca exista imagini irepetabile pe format mare, date fie de lumini irepetabile, fie de o intamplare fericita, un gest, ceva, something happened.
Chiar Moonrise Hernadez ar fi un exemplu : luna rasare, cu pamantul in mare parte umbrit de niste nori. Asta a inversat valorile de expunere. AA povesteste ca a montat aparatul in cateva zeci de secunde. Si a expus o singura placa. Sa va vad montand un 8x10 inches, sub un minut. Trepiedul era deja extins pe platforma masinii lui.

Draga Vlad, nu mai vorbi si tu pe ghicite. HCB era cunoscut la Magnum pentru precizia incredibila in aproximarea expunerii. Exista un text de Werner Bischoff. Erau impreuna in Asia, poate 1949. Intr–o zi, cu sute de situatii diverse, WB cu ambele Weston in mana, nu l–a prins nici–odata pe HCB, fara, gresind decat sub o treapta. Poate crezi ca este o legenda ?
Nu este ! Prin 1978 am dat si eu o proba. Aveam un exponometru foarte precis, Ikophot Zeiss, il foloseam mereu. M–a examinat Kuki, bun prieten al lui conu’ Dinu, cu exponometrul meu in mana. In 20 de situatii foarte diverse, in casa si afara, umbre adanci, am gresit de regula subexpunand 1/3–2/3 stop. Suficient de precis ca sa expui clisee pe diapozitiv color.
Exista si o crima fotografiata asa. La un miting electoral japonez, au chemat un fotograf sa faca fotografia de grup, pe 13/18cm. Omul si–a instalat scula, destul de sus. In timp ce candidatul vorbea, au aparut suporteri ai adversarului. A iesit scandal, s–au batut. Zeci de fotografi cu SLR mot si–au terminat filmele. Cel cu format mare nu a declansat, nu era nimic evident. In timp ce ceilalti schimbau filmul, a aparut un agresor cu un pumnal. Cativa pasi de balet si l–a lichidat pe candidat. Iar fotograful cu format mare a declansat cu 1/5 de secunda inainte. Ceilalti nu au avut poze ! Grabeste–te incet.

Ciprian Ciocan
December 2010, 20 at 16:52:00
@Ara Uite, iau ca exemplu site http://jmcolberg.com/weblog/ care e unul dintre cele mai cunoscute. Daca ne uitam la proiectele prezentate pe prima pagina, cele mai multe sunt pe format mare:

http://jmcolberg.com/weblog/2010/12/lee_grant/
http://jmcolberg.com/weblog/2010/12/phyllis_galembo/
http://jmcolberg.com/weblog/2010/12/eugen_litwinow/
http://jmcolberg.com/weblog/2010/12/pablo_hare/
http://jmcolberg.com/weblog/2010/12/chiara_tocci/
http://jmcolberg.com/weblog/2010/12/simon_burch/

sau de pe bog:
http://badorgood.com/articole/interviu-cu-mona-simon-61/1

Nu stiu exact care este motivatia acestu "curent", probabil are de-aface in parte si cu educatia primita in scolile de fotografie si cu o oarecare nostalgie.

Vlad Soare
December 2010, 20 at 17:32:59
"HCB era cunoscut la Magnum pentru precizia incredibila in aproximarea expunerii. Exista un text de Werner Bischoff. Erau impreuna in Asia, poate 1949. Intr–o zi, cu sute de situatii diverse, WB cu ambele Weston in mana, nu l–a prins nici–odata pe HCB, fara, gresind decat sub o treapta."

M-am exprimat poate cam simplist. Greşeala mea. Într-adevăr, lucrările tîrzii se spune că ar fi foarte consistente din punctul de vedere al expunerii. Totuşi, n-au fost de la început aşa, şi chiar în articolul despre Voja Mitrovic pe care mi l-aţi trimis mai demult scrie la un moment dat că negativele lui mai vechi erau foarte dificil de tipărit. În plus, chiar dacă evaluezi corect expunerea, stilul "point and shoot" vine cu un cost. Nu toate imaginile lui sînt clare (îmi vine acum în minte cea cu o scară văzută de sus, iar la baza ei o bicicletă în mişcare, ieşind din cadru spre stînga; s-ar putea să greşesc, dar îmi amintesc vag că parcă nu era nimic clar în poza aia, nici scara, nici altceva). De altfel, nu spunea el că claritatea e un concept burghez?
Am văzut la Paris Photo cîteva fotografii de-ale lui. Deşi nu pot şti cu siguranţă cît dodge/burn s-a făcut acolo, am totuşi bănuiala că a fost destul de mult. Cred că o mare parte din calitatea tehnică a măririlor i se datorează lui Mitrovic, şi nu calităţii negativelor. Poate greşesc. N-am de unde să ştiu. Nici nu contează, de altfel. Imaginile alea mă impresionează prin subiectul lor, prin povestea din spate, şi nu prin detaliile tehnice.

În fine, nu încerc să minimizez în vreun fel meritul lui Cartier-Bresson. A fost un om mare şi puţini îl pot egala. Voiam să spun doar că în acest gen de fotografie subiectul şi ipostaza în care e prins sînt mult mai importante decît calitatea tehnică, şi că în anumite privinţe fotograful are un avantaj faţă de cei care se ocupă cu subiecte repetabile. Avantajul de a nu fi nevoiţi să-şi bată capul cu chestiuni tehnice mai mult decît e strict necesar.

Ansel Adams a făcut acea poză foarte repede, în stil "point and shoot", şi a plătit pentru asta. Negativul iniţial era extrem de greu de mărit, şi ani mai tîrziu l-a intensificat parţial, ameliorîndu-l un pic, deşi nu foarte mult. Era genul de imagine pentru care perfecţiunea tehnică era indispensabilă.

Vlad Soare
December 2010, 20 at 17:44:17
Ciprian, Mona Simon spune în interviul tău că trage pe format mediu, nu mare, iar explicaţia ei mi se pare foarte pertinentă:

"Fotografiez cu un aparat de format mediu Rolleiflex, vechi de 60 de ani, un aparat tradiţional pentru fotoreportaj şi minunat de atehnic, totul funcţionează mecanic şi atât de încet - trebuie să înţelegi cum “funcţionează” lumina, pentru că nu are exponometru incorporat. Îţi ia timp să faci o fotografie şi te face să te gândeşti mai mult la compoziţie. Faptul că nu ai aparatul în faţa ta atunci când declanşezi, este ceea ce îmi place cel mai mult, te face să te simţi mult mai aproape de subiect. Atunci când folosesc aparatul meu Canon 5D MKII cu un obiectiv mare, pare o armă de foc, ori eu nu vreau să fiu vânător."

Înţeleg foarte bine ce vrea să zică, şi simt şi eu acelaşi lucru. Un aparat mai mare şi cu mai puţine cadre pe film mă face mai conştient de ceea ce se întîmplă, mai atent la subiect, mă face să gîndesc mai mult şi să trag mai puţin. Iar chestia cu DSLR-ul şi sentimentul de vînător nu-i vrăjeală. Poţi construi un raport cu subiectul mult mai uşor şi mai plăcut dacă te uiţi la el direct în loc să-l vînezi printr-un vizor.

Explicaţia ei mi se pare foarte corectă. Nu pare o snoabă ancorată în nostalgie.

Gelu Lupaş
December 2010, 20 at 18:11:01
Ciprian, cam la tot ce ai dat link e facut aparent pe format mediu, inafara poate de fotografiile lui Pablo Hare şi Simon Burch care ar putea fi facute in format 4x5 sau 8x10. Dar ar putea fi la fel de bine 6x7. Dacă formatul mediu te obligă pe undeva sa fii mai atent cu încadrarea şi compoziţia, formatele mari duc asta cu un nivel sau două mai sus.

Curentul ăsta e posibil să fi început cu New Topographics. Ei aveau stilul ăsta pur documentar, neromanţat. Dar a evoluat.

Fotografiile Monei Simon nu cred că se inscriu in acest curent; aduc mai degraba cu atmosfera din fotografiile lui Korniss Peter.

Da, are de-a face cu educatia primita si cu scolile respective.

Ara G
December 2010, 20 at 19:36:13
@Ciprian, merci pt. linkuri, desi sunt oarecum circumspect ca imaginile respective ar fi facute pe format mare, ori chiar mediu. Ce stiu eu este ca in ultimii ani, firme altadata predominante in formatul mediu, Bronica, Mamiya, au cam disparut. Singura care inca rezista pare a fi Hasselblad. Dar nu contest ca in lumea fotografiei de "arta" aceste formate, ori mai mari, sunt inca intrebuintate. Ca se "impune" oarecum acest curent prin scolile de fotografie, putin probabil. Cred ca este mai mult o optiune personala, pe undeva generata si de dorinta de a fi oarecum "original" in expresie. Sigur, intrebuintand film limiteaza in multe privinte cantitatea de "gunoi imagistic", dar nu neaparat rezulta intr-o amplificare a calitati.
Cat despre aceste "curente" moderne in fotografie... este alta discutie.

Ciprian Ciocan
December 2010, 20 at 20:50:57
Aveti dreptate, totusi in primul meu comentariu dela care am plecat am specificat "mediu si mare", iar mai apoi nu am mai nuantat. Cred insa ca argumentele raman aceleasi.

Gelu Lupaş
December 2010, 20 at 22:07:52
Eu cred însă că argumentele sunt cam trase de păr. Am văzut o grămadă fotografii bune făcute cu diverse formate. Dacă sunt repetabile sau nu, asta cred că este foarte discutabil şi nu putem generaliza. Formatele mari se pretează la alt gen de fotografie, asta e tot.

Nu cred nici informaţia despre NGM. Nu am nici timp nici energie să o verific, aşa că sunt curios de unde a extras-o A.P.

Andrei Pandele
December 2010, 20 at 22:55:35
Gi_Gelu, mama, esti patetic. Doar nu ai vrea sa aduc dovezi la orice cuvant pentru Toma necredinciosul. Daca nu crezi, ca nu-ti convine, dar nu vrei sa verifici, mai bine taci.
Dar prezumptia de vinovatie nu ti-o inghit. Mai gandeste-te ! Avea dreptate Ufo.

Gelu Lupaş
December 2010, 20 at 23:02:52
Mulţumesc. E exact genul de răspuns la care mă aşteptam.

Vlad Soare
December 2010, 21 at 10:29:32
"Aveti dreptate, totusi in primul meu comentariu dela care am plecat am specificat "mediu si mare", iar mai apoi nu am mai nuantat. Cred insa ca argumentele raman aceleasi."

Cipriane, dar care sînt acele argumente despre care vorbeşti? Pînă acum n-am văzut ARGUMENTE, ci numai o părere personală cum că există un curent de promovare a formatelor medii şi mari, curent care are ca fundament doar nostalgia şi educaţia primită în şcoală. Asta-i părerea ta personală, în sprijinul căreia nu aduci nici un argument. Aduci doar nişte exemple, dintre care unul chiar contrazice ceea ce spui (Mona Simon dă o explicaţie corectă şi de bun simţ, care contrazice părerea cum că ar trage pe format mediu doar din nostalgie).
Deci care sînt acele argumente?
Pe mine formatele mari mă atrag nu din cauza educaţiei (la curs n-am folosit nimic altceva decît 35mm) şi nici din nostalgie (n-am avut aşa ceva cînd eram mic). Le prefer din anumite motive clare, concrete, de natură mai mult sau mai puţin tehnică. N-are rost să le înşir aici, dar te asigur că motivele mele n-au nici o legătură cu presupusa mea apartenenţă la vreun curent nostalgic.

Nu cred că putem clasifica opera diverşilor fotografi în funcţie de aparatul folosit. La urma urmei, Robert Doisneau lucra pe 6x6 şi nu era cu nimic mai prejos de alţii care foloseau Leici. Nu-i poţi clasifica lucrările ca postmoderniste, reci şi uşor de reprodus doar pentru că a ales un anumit format. Multe dintre fotografiile lui pot sta fără ruşine alături de ale lui Cartier-Bresson.
Încadrarea fotografilor în curente în funcţie de aparatul folosit mi se pare o abordare prea simplistă.

Sînt de acord cu Ara, cu singura menţiune că Mamiya încă există şi-i merge bine, iar seriile RB67 şi RZ67, din cîte ştiu, sînt încă în producţie, împreună cu toate obiectivele şi accesoriile aferente. Dar e adevărat că alţii mai mici au dispărut. Pe formatele mari au dispărut unii producători, dar au apărut alţii, şi se găsesc azi aparate noi, foarte bune, pe orice format, inclusiv nestandard.
Şi eu cred că, dacă formatele medii mai pot fi folosite şi în fotografia de stradă în anumite limite, formatele mari sînt în general limitate la "fine art". Nu cred că e o modă. Cred că din cauza digitalului preţurile aparatelor mari au scăzut, şi astfel mulţi pasionaţi pot astăzi să aibă acces la lucruri la care pe vremuri puteau doar să viseze. Iar aceştia descoperă benficiile aparatelor mari şi se bucură de ele. Cred că ponderea formatelor mari a crescut în rîndul amatorilor, al pasionaţilor, nu atît din cauza vreunei mode sau nostalgii, cît din cauza scăderii preţurilor. Nu cred că a crescut şi în rîndul profesioniştilor. Acolo cred că a scăzut şi că e încă în scădere.

Gelu Lupaş
December 2010, 21 at 12:10:09
Agumente se găsesc în primul paragraf. Dar sunt susţiunute cu probe anecdotice [iar probele anecdotice sunt susţinute la rândul lor cu agresivitate şi miştocăreală ieftină].

Vlad Soare
December 2010, 21 at 13:03:19
Nu, nu, nu mă refeream la articolul iniţial, în care dl. Pandele îşi exprima preferinţa pentru formatele mai mici. Mă refeream la afirmaţiile lui Ciprian, cum că ar exista un curent contemporan care promovează formatele mari, o modă motivată de nostalgie şi de educaţia din şcoală. Mie nu mi se pare că ar fi aşa, de aceea aş vrea să aud nişte argumente în sprijinul acestor afirmaţii.

Gelu Lupaş
December 2010, 21 at 16:50:27
Ciprian n-a adus argumente. Doar a spus că nu e convins de contraargumentul meu şi a adăugat treaba cu fotografia contemporană [care se leagă foarte bine cu un comentariu de-al lui pe care l-a pus recent la recomandari pe BoG, referitor la incidentul cu Alec Soth şi bienala de la Brighton]. Presupun deci că se referea la argumentele iniţiale - cele din articol.

Ciprian Ciocan
December 2010, 22 at 13:15:57
@Vlad, Imi restalmacesti vorbele si asta ma deranjeaza. Eu am facut doar o observatie nu am dat verdicte. E o chestie pur empirica, sunt multe proiecte trase mai ales pe format mediu si am exemplificat, de fapt asta si era singurul meu argument, ca raspuns la comenteriul lui @Ara care spunea ca formatele respective sunt in declin.

Propozitia mea incepe cu "Nu stiu exact care este motivatia acestu "curent", asa ca nu inteleg care e problema ta si de ce simti nevoia sa versi atata cerneala ca sa ma contrazici.

Evident ca sunt niste pareri personale, cele impersonale nu stiu cum sunt.

Vlad Soare
December 2010, 22 at 17:29:51
O, dar ce agresivi sîntem astăzi!
Bine, scuze că am îndrăznit să mă leg de argumentele tale şi să am păreri contrarii. Gata, de-acuma tac.