When we were young – 2

Continuare a postului:

http://www.ap-arte.ro/ro/blog/personal/articol/si-noi-am-fost-nebuni/129/6877.html#add_comment

In cele din urma am ajuns acasa, cu bine si cu sanatate. Ne-au ramas doar amintirile rablei. Refacut dupa emotii, a doua zi am sunat domnisoara la telefon. Am petrecut 5-6 zile impreuna. Doream sa ne intoarcem impreuna la mare. Mamele gandeau altfel ; poate aveau dreptate. 

Imi aduc aminte de ceva deosebit. Am condus-o acasa tarziu, reveneam noaptea spre casa. Trecusem de Piata Victoriei. Era incendiu la depoul de tramvaie Victoria, din str.Mexic. Dupa miezul noptii, din depou ieseau tramvaiele in sir indian, toate cu vagonul din spate in flacari. Pe Stefan cel Mare, macar 30 de tramvaie mergeau in sir indian spre Obor, in procesiune. Vagoanele din spate ardeau cu flacari enorme. Batea vantul, iar palalalile fluturau usor.

Era un spectacol de necrezut, ca intr-un film mare. Mi-a ramas mai ceva decat secventa incendiului din « Pe Aripile Vantului ». Sa mor de necaz ca nu avem aparatul la mine. Nici nu ar fi iesit nimic deosebit pe film a-n de Iso 50, din mana, dupa ora 24.

In veci n-as fi luat trepiedul seara. Cu domnisoara adorabila, preferam sa am mainile libere.  

Am fost acum o saptamana sa revad locul. Bd.Stefan cel Mare este acum totul la acelasi nivel. In 1966 avea o denivelare pronuntata, cobora inainte de Perla, apoi urca din nou spre Dinamo. Si stalpii vechi de alimentare din mijoc au fost de mult inlocuiti.
Uitandu-ma la spectacol, am remarcat ca eram urmarit. Pe cine il interesa un student de 20 ani? Am aflat a doua zi. Tatal fetei, dl.general Dafinescu, cel care ii daduse pronumele de general roman. Si dupa 45 de ani, o tachinez: Ave, Cezara!  

Din multe puncte de vedere, fata era minunata. Dar era greu de suportat. Nici cu prajina nu ii ajungeai la nas. A intrat la Teatru, infatuarea a progresat. Avea merite, determinare si ambitie. A avut si cele mai frumoase picioare din teatrul romanesc, timp de 25 de ani. Dar era mult mai simpatica cand era doar eleva. Ca sa vezi ce nebuni eram si noi la 20 de ani. 

Toti tinerii stiu precis – ca lumea a inceput doar odata cu ei. Oare asa o fi ? 

Si sustine ca a cunoscut-o pe Cezara Dafinescu eleva, fara sa prezinte dovezi. Acest nume nu o (mai) fi familiar celor tineri ? Dar ia intrebati-va voi tatzii... In 1985 am mers la Teatrul National cu sotia. Era noiembrie si frig. Am ramas sa las paltoanele la garderoba. Cineva a venit pe la spate si m-a sarutat pe gura, luandu-ma teatral cu mainile de gat. Fosta mea sotie auzise ceva povesti. Nu le daduse crezare. Nici nu erau de crezut. Dar atunci a avut o demonstratie convingatoare, pe viu. In timp ce eram sarutat, mi-am zarit sotia. Urca pe scara si ramasese cu gura cascata.

Mi s-a mai intamplat si dupa, asa se intampla cand cunosti pe cineva de o « viata ».

Cateva dovezi mai convingatoare apar la adresa :  http://www.ap-arte.ro/ro/fotografie/imagini-personale/album/septembrie-1966-cu-cezara/144/6879.html

Textul se refera la iulie. Pozele implinesc 46 de ani in septembrie. Aveam 21 si ea 19.

Erau anii tineretii noastre. In 1966 ne durea in cot de comunism, prea ocupati sa ne traim viata. La fel ca tinerii din ziua de azi. Ne-au ramas amintirile, pe care oricum nu le crede nimeni.
http://www.acasatv.ro/emisiuni/cezara-dafinescu-o-femeie-care-si-a-trait-viata-cu-aceeasi-pasiune-cu-care-si-a-jucat-rolurile-video.html