Am recitit 2 interviuri mai vechi, primul romanesc cu Sorin Onisor. In interviul agreabil sunt enuntate mai multe lucruri de bun simt. Constient ca traditia ancestrala a satului romanesc nu va fi continuata de o generatie cu educatia defictara, stirbita, Sorin se teme de prabusirea obiceiurilor vechi si a mostenirii culturale a Romaniei profunde, la sate, pe care o apreciaza si o fotografiaza cu entuziasm. Un proiect foarte interesant, in care ii urez impliniri si reusite. Am colindat din Maramures in Delta, din Caras in Vrancea, Oltenia si Bucovina, prin multe alte locuri, cu sentimente asemanatoare.
Dar interviul are si parti ciudate. Nu ma leg de text, ca presaratul luminii peste case si oameni. Apar sloganuri exagerate, mai legate de auto-promovare. « Fac fotografie jurnalistica, fotoreportaj social. Cutreier tara in cautarea imaginii perfecte. » « Sa aduni mizeriile realitatii, sa le transformi intr-o poveste, printr-o alchimie fotografica prin care Noroiul Este Transformat In Aur. Asta presupune deja arta »…
« Nu am vazut alt loc pastrator de valori ca satul romanesc autentic », se destainuieste dansul. Dar ii mai stirbeste pe ici, pe colo autenticitatea, modificandu-l in Photoshop, inlocuind ce este, cu ce i-ar place !
Si un altul american cu Chris Johns, numit redactor-sef NGM, cu sarcina sa intinereasca revista cu margini galbene. Au fost doar 9 redactori sefi in 118 ani. Este prima data in istoria revistei cand in acest post este numit un fotograf. Si el provine din jurnalismul social.
Asemanarile se opresc aici. Chris Johns are alta formatie, alte orizonturi. Si alta mentalitate.
Revista trebuie sa evolueze fara sa piarda claritatea continutului sau increderea cititorilor. Suntem interesati de inter-relatia dintre oameni si incredibila combinatie a biodiversitatii, echilibrul ecosistemelor si a speciilor in pericol, cheie a supravietuirii generatiilor viitoare pe pamant. Reportajele NGM trebuie sa fie credibile. Nu ne veti vedea manipuland digital o imagine, pe mine sau pe colaboratorii mei. Ar fi impotriva credibilitatii mesajului nostru.
Asta depinde de integritatea oamenilor. Rarisim o « compunere » digitala este mai fascinanta decat realitatea. Un fotograf responsabil trebuie mai intai sa documenteze, sa prezinte realitatea. Pentru C.Johns, problemele agresiunii mediului si de conservare a speciilor pereclitate sunt conflicte comparabile cu razboaie locale. A observat-o din 1988 in Rift valley.
Avem o revista care prezinta povesti. Misiunea NGM este de a-i face constienti pe cititori de diferitele alegeri umane din intreaga lume. Fotografiile bune centreaza povestea, ii fac pe cititori sa inteleaga. Istoria care ne intereseaza apare acolo unde balanta se echilibreaza, unde nevoile oamenilor si cele ale vietii salbatice sunt convergente. In acest echilibru fragil, toate trebuie sa functioneze, este necesar sa obtii si intelegerea. Cu tirajul de milioane, nu putem alege doar imagini care puncteaza, dovedesc ceva. Avem nevoie si de fotografii cu o doza de lirism, sa te faca sa simti ca participi la istorie.
Cititorii NGM se asteapta sa gaseasca fotografii noi, adevarate surprize vizuale, imagini care arata ceva deosebit, ori facute dintr-un punct de vedere total diferit. Contam pe impactul vizual. Frisca urca singura in varf, suna o vorba de la NGM. In sens ca ceea-ce este deosebit va iesi in evidenta. Fotografia conduce imaginatia in poveste. Zilnic trebuie sa te intrebi : cum as putea azi sa fac cele mai bune fotografii din viata mea ?
Cand tratezi realitatea, trebuie sa alegi imagini care nu sunt prea aranjate, slefuite. Fotografii nostri trebuie sa isi asume riscuri, dar riscuri calculate. Preferam fotografii mai aspre, cinstite, mai convingatoare decat cliseele carte postala sau perfectiunea de calendar.
In cariera mea a fost un moment cand speram sa fac fotografii perfecte. Nu ma mai intereseaza deloc. Prefer fotografii care ma fac curios, ma fascineaza, imi transmit energie.
La aparitia boom-ului digital, au fost voci care se temeau de scaderea calitatii. O fi bine ca fotograful este sigur de ce are capturat ? Se va opri sa caute altceva.
Asta fac doar cei superficiali. Dar cei exigenti reactioneaza diferit. Este mai bine decat am banuit. Acum voi incerca sa fac « mai bine decat atat ».
Acest text are doar intamplator referire la dl.Onisor. Apar 2 pozitii interesante, o paralela de educatie si mentalitati. De 40 de ani, educatia la noi in tara este in cadere libera, iar fotografia nu face exceptie. In cautarea iluzorie a Pozei perfecte, romanii nu s-au antrenat in evaluarea calitatii imaginii. Le vine mai usor sa vaneze « defecte ». Nu gasesc nimic perfect.
Si atunci le aleg pe cele « apropiate ». Se pun de acord la imagini cu realitatea ascunsa in praf, fum, ceata, intuneric, invelita in carpe, sau contrafacuta in studio, care nu prea spun nimic. Desi interesante sunt acele fotografiile care comunica direct, cu defectele lor cu tot. Pentru ca putini fotografi romani, daca au reusit ceva, incearca sa faca, la randul lor, « mai bine decat atat ».
December 2010, 11 at 09:15:08
...frumos spus.
December 2010, 11 at 17:54:20
Andrei, daca imi dai voie, poate unul dintre cele mai interesante mesaje de la tine pe care le=am citit in ultima vreme! Si o tema de discutie. Poate ar fi bine sa mentionezi si resursele [linkuri] la interviurile mentionate.
Cum spuneam acum cateva zile in alt site, am vazut atata fum si ceata in imagini in ultimul timp, incat incep sa cred ca incalzirea globala in lume este provocata de Romania.
Dar, mai este un aspect care pt. mine ridica semne de intrebare. Si nu este numai legat de Ro, si viata la tara in Ro, ci in general legat de aceste "documentari".
Intrebarea pt. mine este: cum se rasfrange aceasta documentare asupra sublectilor?
Pt. fotografi, viata la tara este un subiect pitoresc, bogat in nuante, produce imagini dramatice instantaneu, etc.
Dar pt. cei fotografiati? Ce beneficii au "taranii" de pe urma acestei interactii? Cum le influenteaza lor viata aceasta expunere in afara mediului lor? Ce ofera fotografii in schimbul acestor imagini, in unele cazuri chiar interesante? Cum rasplatesc ei accesul in unele cazuri nelimitat si intruziunea in viata personala a acestor "tarani"?
Am vazut recent o imagine de la un asa zis "making of", care mi se pare f. relevanta pt. relatia asta fotograf-taran. Doi fotografi in pozitie de agresori, si doi tarani in pozitie de cobai asteptand parca sa fie executati. Intamplator, respectivul fotograf martor la aceasta "documentare", a surprins exact ce simt eu in legatura cu aceasta interactie.
As fi foarte interesat sa aflu de la Domnii fotografi implicati in astfel de "documentari", cum au influentat ei, de preferinta in bine, viata celor pe care i-au/ii fotografiaza?
Sper ca nu deviez prea mult de la ideile ridicate de tine in mesaj. Daca da, imi cer scuze.
December 2010, 11 at 19:56:24
Ara, ai primit raspuns la intrebarea ta? macar un "bun!" sau un "+" acolo?
December 2010, 11 at 20:47:25
Draga Ara, Iata adresele de site a celor 2 interviuri cu fotografi, pe care le stiam de mult.
http://www.frontnews.ro/arts-si-lifestyle/teatru-film-si-tv/sorin-onisor-art-photographer-daca-as-putea-retusa-imaginea-romaniei-as-scoate-oamenii-si-as-pune-in-locul-lor-flori-si-copaci-26707
si
http://www.outdoorphotographer.com/how-to/more-how-to/60-minutes-with-chris-johns.html
Nu vroiam sa conduc cititorii direct. Adresele erau usor de gasit.
December 2010, 11 at 23:56:47
@Gicu , da, un tip pe nume "Gicu Serban" a spus ca "ii place" cred ce am comentat la imaginea respectiva! :)
Lasand gluma deoparte, nu vreau sa invinovatesc pe nimeni prin intrebarile astea, dar, efectiv ma intreb in ce masura aceasta "colaborare" fotograf-taran a fost benefica si pt. subiect. Fotografie la tara se face de cel putin 60-70 de ani in tara, daca nu ma insel. Ce au oferit in schimb, sau cum au imbunatatit fotografii documentari viata taranilor prin prezenta lor in mediul rural? Si in general, cred ca aceleasi intrebari se aplica si in restul Lumii. In afara de proiectul "FSA" din SUA de prin anii '30, care a avut o oarece influenta si a ajutat la descoperirea unor probleme in viata rurala, in rest nu am auzit de nici un alt proiect ori repercusiune majora care a implicat fotojurnalisti si tarani.
Nu numai, dar lasand deoparte sabloanele narative de genul subliniat de Andrei, mai citesc de curand o opinie a unei fotografe in care cu o oarece condescendenta declara ca "oamenii de la tara au probleme simple in comparatie cu problemele orasenilor". De aceea am senzatia ca fotojurnalismul la tara se reduce de multe ori la "venit, vazut, pozat, plecat".
December 2010, 12 at 10:56:54
@Ara G: reductia de care vorbeati ( "venit, vazut, pozat, plecat" ) nu este caracteristica fotografiei facute la sat. ea apare si la oras destul de des.
din pacate, aveti dreptate cand spuneti ca de PREA multe ori subiectii fotografiati ( ca sa nu ma refer aici doar la tarani, n-ar fi cinstit ) raman cu... nimic, dupa sedinta foto. De cele mai multe ori, nici macar un set de poze cu ei nu ajunge in mana lor.
si totusi, cum ar putea fi rasplatiti subiectii? va ganditi la o lista de "stimulente" viabile? eu cred ca cel mai mare bine pe care-l poti face celor pe care-i fotografiezi este sa le spui povestea cat mai bine si sa o arati la cat mai multi. asta inseamna sa ai un proiect INAINTE sa te apuci de fotografiat, sa nu te duci in casa omului, sa-i rupi un colt de viata, sa-ti faci portofoliu si... cam atat. finalitatea, rasplata, daca vreti, ar fi sa-i spui povestea (daca ai gasit de cuviinta ca e interesanta fotografiindu-l) la cat mai multi oameni.
December 2010, 12 at 13:01:39
Ara, extinzând contextul aşa cum spune zalex: dacă fac fotografie de stradă ar trebui să împart bomboane trecătorilor pe care i–am fotografiat? Asta în condiţiile în care sub 5% dintre fotografii sunt publicabile şi in sub 1% din cazuri surprinzi ceva cu adevărat interesant. Am văzut o treabă mult mai faină, la un fotograf american pe nume Mason Resnick. Resnick iti da cadou o fotografie daca te regasesti in fotografiile lui publicate, ii scrii si–i trimiti o fotografie de–a ta drept dovada.
http://www.photogs.com/pedestrianphotos/statement.html
December 2010, 12 at 13:03:40
Eu eram cu comentariul de mai sus. Am uitat să completez formularul. Ce aiurea. În loc sa-mi întoarcă eroare l-a transms cu valorile implicite.
December 2010, 12 at 23:11:30
Cu totul intamplator, citeam azi dimineata in ultimul nr. din PDN un interviu cu un jurnalist colaborator la The New Yorker. Acest jurnalist (Philip Gourevitch) a scris de curand un articol in care pretinde ca de fapt NGO urile prelungesc conflictele in Lume acolo unde actioneaza. De aici, intrebarea fireasca privind influenta fotojurnalistilor in aceste situatii. In opinia autorului, fotojurnalistii prezinta situatia in afara contextului. Exact cum spuneam si eu, venit, vazut, pozat, plecat la urmatorul conflict. Si spune el, desigur, daca vrei sa fii serios despre ce arati in imagini, atunci trebuie sa intelegi si sa arati adevaratele cauze ale situatiei. Altfel totul se reduce la o reactie umanitara de moment, ori in unele cazuri prelungita, dar care nu rezolva cauzele fundamentale ale situatiei.
Revenind la opinia mea de mai sus legata de relatia fotograf/taran, problema mea este ca la ora asta exista o invazie in mediul rural. Dar nu vad din partea fotografilor ca macar isi pun o oarece problema in ce priveste rolul lor mai departe de a-si imbogati portofoliile personale.
Poate incepand cu bombonele si terminand cu poze personale ca rasplata. Banuesc ca unii dintre acesti tarani profita minimal din aceste excursii ale fotografilor la tara. Unii poate ofera camere de inchiriat, altii poate chiar cer bani pt. timpul lor, dar asta este ce trebuie sa devina aceasta relatie fotograf-taran? Sa transforme un mediu inca relativ neatins de comercialism, intr-un fel de Disneyland pt. fotografi? Unde sunt reportajele care arata adevaratele probleme de la tara?
December 2010, 13 at 10:33:16
Dupa fiecare vizita in Dobrogea, am incercat sa revin cu fotografii pentru cei ce m-au ajutat.
Le-am aratat, s-au bucurat, acolo tehnologia e cam putina si le-am oferit niste amintiri. Am oferit, intr-adevar, bomboane copiilor simpli.
Am primit incredere, am avut parte si de repingere, am stat prin carciumi si am baut cu oamenii. Nu m-am grabit, i-am ascultat.
Invazia fotografilor exista, dar am ales zonele fara semnal la telefon si cu drumuri cat mai proaste. Sunt mai putin batute de baieti si fete vesele.
Le-am multumit celor ce m-au primit.
December 2010, 13 at 15:04:09
Ideea cu cazarea e chiar genială, pentru că au de câştigat atât ţăranii cât şi fotograful (încrederea ţăranilor, aprofundarea subiectului). Personal îmi convine foarte tare, chiar dacă nu mă cazez la om în casă şi merg cu cortul, să primesc în schimbul unei sume echivalente cu ceea ce aş plăti la camping permisiunea de-am monta cortul în curtea omului, o budă normală, o sursă de apă şi siguranţa cortului (fiind pe proprietate privată).
Bomboanele sunt ok atâta timp cât nu iau forma şpăgii fotografice, date cu scopul clar de a realiza regii ieftine. Fotografiile oricum vin ulterior deci nu se pot considera şpagă.
December 2010, 13 at 17:58:31
In final, citeam ieri despre un proiect fotografic care s-a desfasurat pe parcursul a 18 ani! Un proiect individual. Fotografa respectiva, Darcy Padilla, a primit recent premiul "W. Eugene Smith" pt. fotojurnalistica.
http://darcypadilla.com/
Intamplator, respectiva este si fotografa de nunti:
http://www.darcyweddings.com/
Nu stiu care ar fi solutia in ce priveste cresterea rolului fotojurnalistilor in a produce schimbare reala in mediul rural. Realistic vorbind, probabil este peste mijloacele oferite de fotojurnalistica. Dar macar ar fi frumos ca acesti fotografi sa-si puna aceasta problema inainte de a lua cu asalt viata taranilor.
December 2010, 13 at 20:18:55
Proiectul pe 18 ani al lui Darcy Padilla este, intr-adevar, foarte puternic si emotionant.
Un reper pe langa disputele din spatiul nostru balcanic devin insignifiante. Se poate trai si muri si in America la fel de dur, daca nu mai dur decat in Romania.
December 2010, 14 at 22:54:13
Superb proiectul lui Darcy Padilla.