Amintirile dispar in timp. Si reapar cand nu te astepti, daca se face o asociere sugestiva.
Nu cunosc nimic cu putere mai mare de asociere decat plansele contact de la filme.
Dar aceste amintiri sunt trezite de ceva banal. La piata, cu ultimele cumparaturi de Pasti, se strangea tot. Am vazut niste pepeni galbeni langa un calcan.
Mi-am reamintit de formidabila fotografie a lui Mihailopol. Si un gand il aduce pe altul.
Fiecare ar putea sa isi scrie amintirile care refac memoria partial stearsa a unei epoci.
Interesant, nu asociez deloc fotografia oficial promovata de AAF, cu fotografii adevarati care se adaposteau in spatele satului tip invers Potemkin, care proteja creatia fata de activistii de partid ignari. Desi criticii de arta de la Consiliul Culturii si Educatiei Socialiste nu erau inculti, dimpotriva. Dar toti cei pe care i-am cunoscut erau colonei. Nu de armata ! Isi pazeau cu grija Fonctia si gradul. Doreau ca macar aparentele sa fie pastrate.
In Asociatie, cum i se zicea acelui club simpatic pe atunci, erau fotografi de prima marime. Dupa Mihailopol si Hoffer urma Armand Rosenthal.
Ioan Miclea avea ifosele cu mult peste fotografiile facute. Era fotograful Lui.
Aproape toti erau mai putin dotati decat incepatorii de acum, folosind fiecare ce avea si ce putea. Cred ca pe multi dl.Comanescu i-a ajutat sa isi achizitioneze aparatele. Au existat posibilitati pana in anii 1970, la care noi nu am avut acces.
Eugen Iarovici era incantat de un Canonet obtinut cu bani putini.
Acelui model i se spunea si Leica pentru femei sarace.
Doamnele Heddy si Clara cred ca foloseau Mamyia-flex, obtinute cu mari sacrificii.
Cele doua doamne erau fotografe exceptionale, specializate in fotografia de portret si copii. Erau fine psiholoage, ambele. Si faceau fotografii excelente de moda cu mijloace simple.
Mai erau fotografi mai batrani foarte buni acum uitati, ca Gh.Serban si N.Cristoveanu, primul profesionist, al doilea pasionat vanator, cu ochi ageri.
Deosebit de simpatici erau Gicu Epuran si Oseph Cahane, ambii pasionati de munte, primul fost alpinist de mare clasa. Datele pot fi greu retinute, atasez si ceva poze din 1986. D-na Spitzer, cu privirea blanda.
Heddy Loffler langa DD, el pe atunci la 40 si, nu la 70 fara.
Domnul Epuran, cu vesnica tigara in coltul gurii.
Si in provincie erau fotografi foarte buni. Ma refer la cei care faceau fotografie adevarata, nu stupiditati dupa moda locala.
Primul care imi vine in minte era Josef Marx, un tip special.
Iata-l in 1991 la dreapta, langa dl.dr.Frandin, cel din stanga.
La Tg.Mures, Oradea si Timisoara erau multi fotografi buni. De la Craiova imi era simpatic dl.V.Boldar, aici urcat pe cos, in stanga, si el mai la 50, nu 75.
De la Ploiesti imi aduc aminte de M.Cochinescu (deasupra) si Andreescu. Florin are 2m. Asta da Mare fotograf. Mai erau poate multi alti fotografi care nu imi vin acum in minte.