en en | ro ro

In 1990 a fost redactata o Constitutie clientelara, in favoarea celor aflati la conducere.

Constitutia nu prevedea responsabilitati celor ce conduc, nu garanta drepturi pentru cetatenii tarii decat in formulari gaunoase, fara acoperire. Au trecut anii, dezechilibrele s-au agravat. Au fost pastrate sisteme economice neviabile, lichidate de firmele capuse, tolerate sau initiate de conducere. Regiile de stat sunt cel mai evident exemplu.

Pe fondul crizei mondiale, economia romana s-a trezit cu fondurile de investitie retrase de bancile straine. Fara capital, fara sectoare mari independente, a intrat in recesiune majora. Guvernul la putere, incompetent si fara viziune, a incercat sa rezolve totul pe spinarea contribuabililor. Prabusirea a incetat, dar ridicarea economica intarzie.

Dezechilibrul major dintre masa de politicieni, din ce in ce mai rau intentionati si multi oameni (mai ales tineri) din ce in ce mai bine pregatiti este singura promisiune ca lucrurile se vor schimba. Dar cand ? Si cine va da semnalul ?

Avem sub 2 ani pana la alegerile generale din noiembrie 2012. Un politician de viitor are nevoie de cativa ani pentru a se afirma. Si promisiunile serioase lipsesc.

PDL pare total compromis. Partidul la putere are doar 2 sanse. Sa redreseze economia romana si sa dea semnale de schimbare la congresul apropiat. Foarte slabe sperante sa se intample asa ceva. Cu actualul guvern este exclus. Nici primenirea cadrelor nu pare probabila. Mai degraba acesta va ramane in istorie ca PNT-cd 2…

PSD va castiga probabil alegerile 2012. Si va alege ce directie ? Adrian Severin era dintre cei mai europeni membri ai partidului. Sa nu ne facem sperante mari. Poate dl.senator Voicu, proaspat scos de la mititica, sa ajunga Ministru de Interne. A mai fost propus de Primarul « care este », sef al organizatiei pe capitala. Care s-a saturat de pictat blocuri in sectorul 5 si vrea, sustinut de mafie, sa ajunga Primar General.

PNL ramane la discretia sefului, Crin, de vocatie gargaragiu. Va sta alaturi de PC, condus de « prea-cinstitul prof. » D.Voiculescu, sau chiar dincolo de acesta :

http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/adrian-cioroianu-antonescu-si-orban-vorbesc-ca-ana-pauker-221048.html

Chiar asa, PNL incotro se orienteaza ?

Nu eram atat de sigur, pana azi, cand am trecut pe la Universitate.

 

O imagine spune mai mult decat 1000 de cuvinte.


Published on March 30, 2011. 4943 views. 2 comments
 
Pages
   » Biography
   » Contact

Categories
   » World
   » Ro News
   » Personnal
   » About us
   » Photography
   » Old blog
   » Performanta

Archives
   December 2021  (0)
   November 2021  (0)
   October 2021  (0)
   September 2021  (0)
   August 2021  (0)
   July 2021  (0)
   » view full archives