Do it yourself in laboratorul propriu

La prietenul meu Stefan am vazut prima data tarasenia cu hartia fotografica. Imaginea aparea miraculos in revelatorul din farfuria mare de supa, in camera obisnuita plonjata intr-o obscuritate magica. Student, am mers intr-o calatorie in URSS. Mi-am luat si eu o doza de developat filme si un aparat de marit Raketa, cu joc in articulatii.
Faceam si poze cu el, usor sterse si cam neclare.
In 1973 am obtinut cu mari sacrificii un minuscul Durst M30 si un obiectiv Componon.
Si atunci obiectivul bun costa dublu cat aparatul de marit.
Filmele care pana atunci le consideram perfecte s-au dovedit a fi supra-developate.

In afara de un minim de cunostiinte tehnice si intelegere, marele secret e sa faci lucrurile simplu, intr-un proces de lucru perfect controlat, cu aceeasi reteta, la aceeasi temperatura si in acelasi interval de timp. Pare usor de zis, dar mai greu de facut.
Ai nevoie de cateva scule de incredere. Tot ce gaseai in domeniu avea calitate sub mediocra : Termometre cu apa colorata aratau fiecare alta temperatura. Altceva e o scula buna. Un cronometru Minerva, primit de la un unchi, mi-a folosit 45 de ani la developarea filmelor si hartiei fotografice. Desi a cazut de zeci de ori jos, pe ciment.



Si sa nu te precipiti, sa te grabesti, dand lucrurile peste cap.
Se considera ca developarea alb-negru poate fi facuta acasa la calitatea unui laborator de varf. Este si mult mai discreta. Nimeni nu stie ce clisee ai pe film.
Sigur nu as fi indraznit sa fac fotografii interzise daca dadeam filmele la cooperativa.

Corvoada pentru unii, laboratorul mi se parea relaxant.
Amenajat in camaruta din subsol, nu deranjam pe nimeni. Am progresat in timp. Mariri acceptabile au devenit bune, uneori foarte bune. Si formatul a crescut progresiv. In 1989 am pregatit o expozitie cu 130 mariri 50x60cm.

In 2001 am avut luni de zile santier in casa, bietul laborator a devenit depozit. Dupa ce casa a fost gata, mi-am dat seama ca imi pierdusem din indemanare. Mai grav, pierdusem si din acuitatea vizuala, cel mai vizibil la lumina redusa.

Am adunat in timp multe scule.
Prieteni si vecini, care renuntau, ma rugau sa dau sculele lor cuiva care sa le foloseasca. Am inceput sa fac cativa fericiti. Am dat un Krokus nefolosit cu Emitar entuziastului CS. O lampa de laborator, nenumarate tase si mai ales chimicale l-au bucurat pe VS.
Dar tot mai sper sa mai fac copii pe suport argentic, cu aspectul lor catifelat.
Va trebui sa scot din laborator si cei 2 metri cubi de cutii cu lucrarile din expozitia mare.

Publicat în 06 martie 2009. 6288 vizualizari. 0 comentarii