Pledoarie pentru Bucurestiul meu

Citesc tot felul de prostii, bazate pe pareri preconcepute si judecati en-gros.
Tiganii (sau parlamentarii) ie hoti, romanii sunt descurcareti, moldovenii primitivi, ardelenii seriosi, iar bucurestenii mitici. Asa or fi unii dintre ei, dar sigur nu toti ; sunt nenumarate exceptii.
Orasul Bucuresti este o exceptie la nivelul tarii. Impartit stupid prin decret Ceashka, este divizat in 6, ca o pizza taiata gresit. Sectoarele 1, 3, 5 se intalnesc in centru. Centrul istoric este tot in sectorul 3, unde era El deputat. 5 sectoare din 6 sunt traversate de Dambovita. Sectoarele sunt abstractii, fara numitor comun.
Modificari in sectoarele 4 si 5 au produs blocuri cu apartamente unde tata si fiul stau intr-un sector, iar mama in altul, desi dorm in acelasi pat. Cunosc personal 2 cazuri.
Anapoda, dar importanta, capitala are 14% din populatia tarii, cu productie per capita mai mare decat dublul mediei tarii. Cel mai mic sector, 2, are populatia cat 2 judete insumate : Tulcea si Covasna. Pot fi 3 milioane de oameni la fel ? Toti sunt diferiti, iar judecatile en-gros sunt primitive. Orasul s-a schimbat foarte mult in 30 de ani. Mai ales ca este singura capitala a Europei, cu centrul demolat pe timp de pace. Principalul meu proiect fotografic de la asta a si pornit. Totul evolueaza, nu numai in bine. Si fotografii sunt diferiti ca nivel si preocupari. La aprecierea proprie este mai bine sa folosesti drept etalon kilometrul, nu centimetrul. Si sa te raportezi la Himalaya, nu la groapa vecina.
Dar vorbeam de Bucuresti.
Invadat de constructii aprobate ilegal, pastreaza pe ici, pe colo un farmec desuet, acolo unde targul patriarhal schimbat in Micul Paris nu a fost mutilat de nebunia demolarilor ideologice sau pentru specula imobiliara de samsari fara scrupule.


Un oras pitoresc in care era placut sa traiesti, cu case frumoase, unele chiar splendide si zone unde se simtea un trai tihnit. Pe dealul Arsenalului, in lungul strazii Uranus pana la monumentul Pompierilor, in zona dintre Aviatorilor si Dorobanti si in parte traseul Icoanei-Mantuleasa. Cel putin asa mi-l amintesc.




Am cateva sute de imagini in care orasul, acum uratit, arata chiar asa. Coabitarea linistita era un caracter general. Lux, asa zis, si modestie stateau alaturate. Vecinii se cunosteau si se acceptau ca atare.

Nu existau relatiile violente actuale. Centrul istoric nici acum nu se simte prea bine,





dupa promisiunile neonorate de administratia locala, prea ocupata de borduri, caini de pripas si autostrazi suspendate intre cartierul Primaverii si Monte-Carlo, via Las Vegas.

Si acum, daca te plimbi prin zonele linistite, ai sanse sa descoperi oaze luminoase printre nebuniile noilor imbogatiti, gen castelul Palarierului si blocuri urate cu geamuri strambe. Acesta este unul dintre marele merite al d-lui Andrei Barsan, promotor al excursiilor cu asociatia Bucurestiul meu Drag.