Am fost invitat acolo cam tarziu. Am avut frictiuni cu curatoarea, dar mica expozitie a iesit foarte bine.
Erau si 5-6 fotografi de talie mondiala, Paolo Pellegrin, Michael Kenna, Raghu Rai, Ed Kashi, Eyal Landesman, avand fiecare o sala mare intreaga.
Dintre cei 800 expozanti, erau si cativa cu 2-3 poze A4. Festivalul a avut loc intr-o cladire enorma, inca neterminata. Avea vre-o 2000mp pe nivel - si 56 de etaje.
Numai etajele 33, 34 si 35 au fost puse la dispozitia festivalului. Aveam o jumatate de sala mare, cu 14 mariri 70x50cm.
Am avut cateva surprize placute: Din sala unde erau expuse fotografiile mele era o panorama incredibila. In amurg, se vedea spre vest si Mediterana.
Noaptea, imaginile erau si mai dramatice.
Panorama s-ar fi vazut si din alte sali, insa toate aveau simeze la geam, panouri pe care erau expuse fotografii sau recuzita. Pacat ca in sala mea geamurile erau murdare.
Am rugat-o pe Naama K, director artistic a Festivalului sa puna pe cineva sa stearga un geam. N-a acceptat. Daca va ajunge praful pe exponate...
Cand a venit, la deschiderea expozitiei, i-am zis: “I will shoot you”. S-a lasat cu greu “shutterizata”.
Singurul moment mai greu a fost prezentarea carierei in fotografie, 7 minute in engleza. Uneori nu gaseam cuvantul potrivit. Si nimerisem intre o canadianca si un American…
In schimb, la deschiderea propriei expuneri, am fost “asediat” de 3 tineri, foarte doritori sa afle cum am reusit sa fac asemenea imagini. Ca lor le-a fost confiscat cardul de n. ori. Cea mai interesata era o chinezoaica din Shanghai. Avea 2 Leica M10, cu Summilux 50 si 28.
Cu 2 zile inainte, agentia Magnum daduse un banchet, la 75 ani de la infiintare, si donase 100 carti. Cartile erau relativ abordabile, dar aveau 5, 7 si 9kg ! Mai mult decat valiza mea.
Pana la urma, festivalul a fost o ocazie deosebita de a vedea noutati legate de fotografie. Am vazut cateva zeci de moduri de a atrage atentia privitorilor. Voi trata asta separat.
Colega mea de liceu, Maya, a venit cu sotul din Jerusalem, sa imi vada expozitia la deschidere. Maya arata tot bine, dar e indignata ca anii au avut totusi efect asupra noastra.
Bazil, sotul ei - in stanga, e simpatic si mult mai relaxat.
In mai 1999 am fost prima data in Israel. Pe atunci la Tel Aviv se manca prost. In 18 ani, progresele facute de gastronomia locala sunt evidente, de ordinul 800%.