Restaurate, concureaza la premiu. Până pe 20 aprilie puteti vota online la :
Pentru ca frescele Bisericii Dragomirna să primească Premiul Publicului. Puteti alege 3 din cele 27 de proiecte laureate anul acesta, din statele membre ale Uniunii Europene.
Câştigătorul va fi anunţat pe 5 mai 2014, în cursul ceremoniei de acordare a Premiilor UE pentru patrimoniu cultural, organizată la Burgtheater din Viena, sub patronajul presedintelui Austriei, Heinz Fische. Androulla Vassiliou, comisar european pe educatie, cultură si tenorul Plácido Domingo, presedintele Europa Nostra, vor înmâna premiile.
În perioada 2009-2012, frescele au fost restaurate prin proiectul Regio „Restaurarea şi conservarea patrimoniului cultural şi modernizarea infrastructurii conexe la Mănăstirea Dragomirna”. Finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, proiectul a avut o valoare de 25,7 milioane de lei, din care contributia nerambursabilă a UE, prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională, este de 17,8 milioane de lei.
Principalul obiectiv a fost restaurarea şi conservarea picturilor murale care decorează altarul şi naosul bisericii. Frescele de la începutul secolului al XVII-lea au fost curăţate, consolidate şi stabilizate, corectându-se intervenţiile anterioare. Procesul de restaurare a picturilor murale le-a redat strălucirea şi aspectul originar, de o valoare exceptională, vezi :
Restaurare. Lucrările au fost realizate de specialişti şi studenţi în domeniul restaurării şi conservării din mai multe ţări, sub conducerea conf.dr. Carmen Cecilia Solomonea de la Universitatea de Arte ”G.Enescu” din Iaşi. Urmare a restaurării si îmbunătătirii accesului, numărul turiştilor care vizitează zilnic complexul Dragomirna a crescut considerabil, o oportunitate de dezvoltare pentru toţi cei implicaţi în industria turismului din regiune.
”Juriul a fost profund impresionat de nivelul înalt de profesionalism în restaurarea şi conservarea complexă a acestei lucrări de artă, care acoperă 900 mp suprafaţă murală. Restauratorii au urmărit şi respectat tehnica picturii, folosind materiale tradiţionale, reversibile, iar patina originală şi starea de spirit a acestor fresce unice din secolul al XVII-lea au fost conservate.”, afirmă comunicatul Europa Nostra.