Apreciere si depreciere

Costica Acsinte, fotograful din Slobozia, era practic necunoscut in Romania, in timpul vietii sale.
Aurel Mihailopol (1928-1982) era considerat printre cei mai talentați fotografi din anii regimului socialist.

Student in 1964, am vazut expozitia lui cu fotografii inspirate si il apreciam drept unul dintre zeii fotografiei. Mi-a mai trecut.
De la expozitia 333, in sala Dalles, a mizat exagerat pe calitatea tehnica (cine mai avea in 1973 Hasselblad cu 3 obiective) si pe titluri pompoase. Ii placea succesul, de buna seama, si facea orice fel de fotografie. Ce isi doreau romanii in acea vreme ? Poze color, poze de studio, cu figuranti interesanti, actori. Exact asta facea el. In Romania inchisa a anilor 1980 era adulat de admiratori ca om orchestra. Dupa ani la revista Cinema era tentat sa regizeze orice. Avea si talent, desigur, fiica lui este un regizor reputat. Totusi regia dauneaza in buna masura credibilitatii.
In imprejurari nefericite, Mihailopol s-a prapadit in 1982. Avea numai 54 ani. Si sotia i s-a comportat pueril, ascunzandu-i opera. Cele mai bune imagini i s-au devalorizat prin lipsa de expunere. Ochii care nu se vad se uita…
Mai grav, cea mai de succes serie a lui Mihailopol era un remake dupa o fotografie de succes a vremii, candidata la premiul Pullitzer, la care noi nu aveam atunci acces. Ma refer la seria cu stiucile infipte oblic in nisip, la Portita. Nu gasesc acum fotografia lui Thomas Abercrombie cu caine si pesti (cod) inghetati, infipti in zapada, cu loc 2 la Premiul Pullizer prin anii 1958-60. Doar una din serie.

Daca ar fi scoase la iveala, lucrarile sale, necunoscute in alte tari, s-ar raporta la potopul fotografic actual. Revolutia digitala a schimbat datele. Chiar fotografii pe film lat au calitate tehnica modesta fata de rezolutia enorma a digitalelor ultra-moderne. Titlurile pompoase care derutau cenzura sunt acum desuete si contra-productive.
Cu mare regret, as risca un pronostic tragic. Nu stiu daca mai exista negativele lui ? Daca nu, Mihailopol va ramane o legenda fara consistenta in istoria fotografiei, oricat a fost el de talentat. A facut prea multe compromisuri. Exceptionale pentru Bucurestiul anilor 1970, fotografiile lui pastrate sunt cel mult medii, pe standardele actuale. Iar preocuparile lui prea dispersate vor indeparta orice curator vestic.

In timp ce Costica Acsinte, atunci necunoscut la nivel national, este apreciat peste tot ; a facut o fotografie vie, autentica, vizibil deosebita de orice altceva. Pana se va descoperi un altul mai interesant, din Sighetul Marmatiei sau cine stie de unde.
Cu previziuni nefericite pe opera idolului tineretii mele, nu pot sa nu pun intrebarea : Nu cumva o culpa mare ii revine pseudo-fotografiei, promovata in acea vreme, asa-zisa “artistica” ? Care avea «stacheta inaltata» cat genunchiul broastei, sa ii fie accesibila si activistului PCR. Desi dovedita nociva, la noi aceasta fotografie parazita numara si acum multi discipoli. Un fel de Foto-"Votanti PSD"…

Prietenul Dusa Ozolin, din Iasi, scria de curand: “Am cunoscut fotografi enormi, despre care astăzi nu se mai È™tie nimic. Ii amintesc : N.D.Gelep si V.Boldar din Craiova; Gh.Lăzăroiu din Sibiu; D.Friedmann din PloieÈ™ti; Martin Copăceanu - TimiÈ™oara; Marx Joszef - Tg.MureÈ™; E.Iarovici, Gh.Rizeanu, Napoleon Frandin, S.Comănescu din BucureÈ™ti, Iuliu Albini - Cluj-Napoca... È™i altii.”
Daca Marx Joszef si Victor Boldar au fost exceptionali fotografi, adevarati artisti in pofida conditiilor precare in care au lucrat, despre ceilalti putem spune ca au avut mai mari merite in miscarea fotografica, decat cu opera proprie, la unii inexistenta.