Aparatele iubite pot fi furate uneori

Arhitect, pasionat de fotografie, am avut probleme sa achizitionez aparatele de fotografiat. Dotarea cu pricina se petrecea in anii Epocii de Aur. Cu ajutorul tatei, medic reputat care mergea la congrese, am reusit sa obtin in 1969 un Leica M3, fabricat 1957. Un aparat indestructibil, sapat in alama. L-a cumparat de la Viena, la mana a 2-a, cu obiectiv Tele-Elmar de 135mm. Faceam si fotografii de sport.
Celelalte piese le-am luat cu banii proprii. Am luat in 1971 un obiectiv Summicron 2 /50 nou, fenomenal pe atunci. Eram tanar si aparatul fara masurarea luminii si fara vizare reflex mi se parea demodat.
Drept termen de comparatie aveam Practika. La folosit parea a avea multe avantaje. La rezultat, mi-am dat repede seama ca nu are nici-unul !
Cu bani economisiti cu greu mi-am luat un Nikon F2 in 1975. Alta viata parca. Si la masurarea luminii si la vizare! La calitate, tot nici-un avantaj?!
Am confectionat o montura Nikon pentru micul tele Leitz. Ani de zile a fost teleobiectivul meu cel mai bun. In 1980 am luat o prima mai mare decat salariul. M-am dus la Consignatia sa vad ce a mai aparut. Un obiectiv nou, Leitz Elmarit R de 21mm, avea pretul cam mare: 3600 lei.
Aveam banii. Mi-am dat seama ca adaptarea pe Nikon ar fi usoara si l-am luat.
Acasa ma astepta o surpriza. In catalog, obiectivul costa 3100 DM!
Ulterior am aflat ca ar fi fost al lui Pacepa. Parasolarul era inca in punga lipita-pliata din fabrica! Sa-l schimb la firma? Era o idee!
Am reusit, complicat si cu probleme. Am obtinut un Leica M4-2, un body folosit la demonstratii, cu obiectiv Summicron 2 /35. 2 treimi din pret a fost obiectivul de 21. Am mai platit 24 de mii, pentru diferenta, spre 1000 $. Aparatul nou din aluminiu era mai usor, dar telemetrul se deregla mereu.
Oriunde mergem, imi luam un aparat de fotografiat cu mine. Am plecat in delegatie la Timisoara in decembrie 1986. Nu am gasit bilet la vagon de dormit, nici la avion. Am mers noaptea cu trenul. Dimineata eram frant. M-am dus la beneficiar, de unde am plecat pe la 15. Imi retinusera camera la hotelul garii, cel mai modest din oras. Lihnit de foame, am plecat sa mananc ceva.
De-obicei purtam in delegatii o haina larga, cu aparatul pe dedesubt.
Pustiul tocmai imi varsase ceai dulce pe ea. Am luat alta, stramta si incomoda.
Nu aveam chef sa merg cu aparatul de gat. La ora 16 in decembrie e deja intuneric. L-am invelit in pijama si l-am bagat in geanta usoara, sub pat. Dupa 45 de minute m-am intors la hotel.
Colegul este in camera, mi-a spus receptionera. Am urcat. Usa era incuiata.
Am coborat. Nu, zice, n-a plecat! O fi la WC de la capatul coridorului? Am urcat iar.
Tot incuiat era. Am coborat si am cerut sa-mi dea o alta cheie. A durat peste un sfert de ceas pana au gasit-o. Am urcat cu femeia de serviciu, care a deschis usa. Gentuta mea era deschisa pe pat. Lipsea sandvisul, ceva maruntis si aparatul de fotografiat. Am coborat ca o furtuna. Receptionera mi-a spus candid: Se vede treba a plecat in timpul panei de curent! Eram in plina Epoca de Aur.
Mi-a dat totusi datele din registru, extrase din buletinul Colegului. Am zburat la Militia Timisoara. Am asteptat vre-o ora. Nu era mai nimeni. Veniti maine pe la 11, mi-au zis. Nu pot, ca am avion la Bucuresti la ora 9 dimineata. Foarte bine, plecati si reclamati furtul la Bucuresti.
Cum sa reclam furtul la Bucuresti, daca aparatul mi-a fost furat in Timisoara!?


Oricum nu primim plangere fara numerele de serie ale aparatului, obiectivului si semnalmentele hotului. Spre disperarea militianului de la ghiseu, aveam seriile aparatului si obiectivului, numele banuitului hot si seria cu numarul de buletin. Precis buletinul este de furat, s-a dat el cu parerea.

In acele vremuri Minunate, militia facea cercetari doar la furturile din avutul obstesc. Nu si pentru particulari ! Ca sa nu se cheltuiasca banii Inutil.
Destul de repede au aflat ca buletinul nu a fost nici-odata reclamat ca a fost pierdut.
Intors la Bucuresti, am anuntat drama la toti cunoscutii. O cunostiinta care lucra in MI a reusit sa inregistreze numele hotului in lista difuzata pe tara.
De aceasta data nu mai era de glumit.

Nu puteau scoate delictul din lista decat gasind hotul.
A inceput sa ma sune Militia Timisoara pe mine. Am cautat prin clisee, am facut o fotografie in marime naturala a aparatului cu obiectiv si capac.
Au fost socati ce mic era aparatul fotografic cu valoare cam cat jumatate de Dacie.

Urmarea, in curand

Publicat în 04 februarie 2010. 5546 vizualizari. 0 comentarii