Aprecieri de fapt subiective duc la pareri fictive

Pseudo-priceputi in fotografie urmaresc cu infrigurare review-uri. Le comenteaza cu pasiune, fara sa isi dea seama ca sunt manipulati.
Multe reviewuri sunt pline de vorbe goale. Nici cu scule speciale nu se depasesc precizii de +,- 15%. Productia de masa obtine calitate dupa curba Gauss.
Chiar marii producatori japonezi au erori de 33% fata de medie, 100% intre limite. Conditiile in care au facut probele decid cine pare mai bun.

Concluziile enuntate sunt discutabile. In conditii mai apropiate de cele uzuale, raportul putea fi invers. Obiective exceptionale, optimizate la infinit, nu dau rezultate excelente in macro, proba cea mai comoda. Obiective prosummer, stralucite la macro, se prabusesc in contra-lumina.
Teste sumare nu fac referinta la asa ceva, time-lag, viteza de AF, etc.
Conteaza felul de lucru al celui ce probeaza jucaria.
Rezultatele sunt ultra subiective ; cel care le-a probat putea spune : Se potriveste bine, in acest caz, sau nu. Daca ar fi un as ! Dar nu este, nici pe departe !

Dintre cei care probeaza direct, doar Moose Peterson si Bjorn Rorslet sunt profesionisti recunoscuti. In aprecierea obiectivelor, specialist este E.Putts, matematician olandez. Restul sunt mai urechisti, mercenari in promovat produse. M.Reichmann si Ph.Askey cheltuiesc milioane, recuperate din reclame, sau work-shop-uri tinute de altii, sa mentina statutul, site-uri frecventate de milioane inter-nauti. De cate ori dau Sentinte Definitive, apar dovezi ca se inseala.
http://www.dpreview.com/reviews/olympuse3/page35.asp
Iata, si formatul 4 /3 este acum considerat competitiv la 1.600 Iso.

Multe Probe sunt webb-shop. Sunt recomandate si produsele nevandabile, ca la tele-shop. Sa privesti detalii de fisier mare, la 100% pe monitor, echivaleaza cu poze de 1,6m. La asa dimensiune poza apare perfect clara si la 90 dpi.
Doar privita de la 25 cm, se destrama in detalii. Desi nu asta e important la poze atat de mari. Un exemplu :



Poza format 60x90cm, original de gradul 2 Lambda-chrome pe hartie foto, apare perfecta la 200dpi. Doar cu lupa se vede ca emulsia filmului este usor reticulata local. Iata cum apare la 100% pe monitor, echivalent la 1,90m lungime.
Nici pe poza de 2m nu s-ar fi vazut.



Marea diferenta intre fotografie analogica si digitala este in sansa reusitei la incepatori. Cu aparat foto si film, o greseala compromite cliseul. Lantul calitatii are multe verigi ; calitatea finala este data practic de cea mai slaba veriga.
Punerea la punct aproximativa, sau expunere-developare gresita duc la erori enorme. Poze sub 5% din calitate maxima posibila erau curente. Cu aparat digital automat, oricine obtine poze unde subiectul e recunoscut, in orice situatie. Nu inseamna ca acele poze ar fi si interesante sau expresive.

In vremea fotografiei pe film, erau specialisti care probau un an cateva obiective. Cele mai bune obiective, Punchy, dadeau un procent mare de poze cu impact, caracteristica legata si de randamentul formulei optice si redarea expresiva a zonelor neclare. Nu exista norme pentru aceasta. Acum apare fluturat, mai degraba in contexte gresite, termenul japonez de bokeh. Iar filmele se judecau dupa sensibilitate si putere de separare, nu dupa granulatie.
Si ceva ce pare scandalos : celebrul film Tri-X era considerat din 1990 ca foarte iertator, bun mai ales la nepriceputi, fata de TMY, Tmax 400, mult superior, dar care te taxeaza la orice greseala.

Publicat în 24 februarie 2008. 5292 vizualizari. 0 comentarii