Fortissimo dar si pianissimo

Marii fotografi fac poze exceptionale prezentate discret.
Maririle pe hartie fotografica se preteaza bine la copii retinute cu tonuri delicate de argint. Si pe atunci apareau copii elaborate, cu alburi stralucitoare si tonuri adanci de negru.

In facultate eram obligati sa prezentam proiectele retinut, cu accente minime, sa se poata judeca gandirea, nu prezentarea. Doar la schitele de idei erau permise si prezentari dure.

Marii actori stiu sa isi dozeze amplitudinea vocii, sa atraga atentia. Dianne Arbus avea si acest talent. Vorbind foarte incet, se facea ascultata.
Asta nu o impiedica sa ridice glasul cate-odata. De fapt un actor care tipa tot timpul este obositor si greu de suportat.

In muzica, nu poti sa tii un intreg concert pe fortissimo. Este prea tensionant, trebuie si cateva acorduri mai suave, sa mai relaxeze urechile auditoriului.

In ultima vreme, din frustrari neimplinite, tinerii fotografi trag la maximum in Photoshop de saturatie, contrast si densitate. Si obtin poze papagal cu culori agresive, greu suportabile.
Daca intr-un pachet de poze timide, apare una foarte dura, ea poate iesi in evidenta. Faceti-le voi prea tari, de parca ati fi toti daltonisti.
Dar alegerile adevarate nu se fac pe monitor, ci pe printuri.
Si daca 99% din poze sunt prea tari, numai cele delicate vor fi remarcate.

Toti fotografii cu adevarat mari insista pe prezentare retinuta. Or fi ei prosti ?

http://www.pdnonline.com/pdn/content_display/features/pdn-online/e3i25cba8ba761bcf1277b4c413ca97c1f6

Radu Sigheti imi spune ca deja au aparut reactii la aceste exagerari.
Au aparut fotografi tineri cu excese de desaturare si delicatete chiar in situatii total nepotrivite, isi construiesc un stil in defensiva.

Publicat în 11 octombrie 2008. 6026 vizualizari. 0 comentarii