Unul dintre putinele promontorii stancoase din Marea Neagra, capul Caliacra era punctul cel mai avansat in mare al Romaniei, pana la razboi.
Versantii sai din calcar rosu sunt relativ abrupti pe toate laturile. Aici au fost aduse, la cererea regelui Ferdinand, foci (Monachus monachus) sa populeze zonele stancoase, greu accesibile, de la baza capului Caliacra.
Focile au disparut din anii 1970. Gurile rele spun ca erau bune cu muraturi. Calitatea blanii a contat mai mult la braconieri. A ramas rezervatia naturala, 7kmp, ca habitat si loc de clocit pentru cormorani.
A fost aci un fort, initial intemeiat de greci, cu un far care veghea comertul pe mare.
Au ramas doar ruinele cetatii medievale. Si o capela sapata in stanca. A sfantului Nicolae, echivalenta mai la sud a pesterii sfantului Andrei. Capul este o stanca din calcar rosu, orientata drept spre sud. Aminteste de forma unui vapor care se infige in mare.
Numerosi vanzatori de suveniruri ii imbie pe turisti, dintre care multi sunt romani.
Un loc turistic are nevoie si de dotari, chiar amplasate in mijlocul rezervatiei naturale. La carciuma locala servesc salate cu peste. Am vazut prima data pestera cu termopan.
Pana si gardurile sunt decorate special pentru turisti.
Alaturi, in alta pestera, este un mic muzeu, cu macheta vechii cetati.
Pe stancile erodate de vant si de intemperii cresc smochini salbatici, contorsionati.