O viata grea iarna aceasta

Nu e usor sa fii catzel, mai ales la stapanii mei hapsani. Nu ma lasa sa stau si eu in casa. Sa scurm in fotolii si canapele si sa fac pipi de luat in posesie pe la usi. Dar pe imputzitul de pisic il lasa in casa, desi au alergie la parul lui. Uite de aia nu pot sa il sufar.

Pe mine ma tin in cotet ! Ca pe un caine. O fi cotetzul termoizolat cu 5cm de polistiren pe fiecare parte si cuib din saci cu talas la interior. Bine ca au pus si perdea din termoizolant cu bule. Dar afara tot e frig si ger. E o vreme sa nu lasi nici un caine afara. Da, si altora le e greu. Sambata am vazut oameni care dorm in cotete ruginite, pe roate.



Nimeni nu are grija lor. Macar un catzel ca mine primeste mancare pe saturate. Mi-au inchis si gradinita cu gard. Si acum unde sa mai sap gropi ?



Sa nu le stric florile, pe care nu le-au plantat inca. Nu mai am unde sa alerg, sa imi mentin conditia fizica. Ma plimba cu lesa, in loc sa ma lase liber !
Ce daca sunt jumatate ogar si fug mereu 300m stanga, 300m in dreapta. Nu e vina mea ca aia au pus bulevard alaturi. Si trec unii, in cotete negre pe roate, inversunati si alergati din urma. Nu stiu de cine ?

Noroc cu viscolul. Asa mai pot sa fac si eu promenade la galop.
Stapanul da zapada cu poarta deschisa. Apuc sa dau cateva ocoluri la cartier.
Inversunatii s-au speriat rau. Au ramas putini si merg la pas.



E mai bine sa fi copoi alergator cand ninge. Noroc cu incalzirea asta globala.

Publicat în 08 februarie 2010. 5610 vizualizari. 0 comentarii