en en | ro ro

Suficienta te tine pe loc. Cel mai influent Art-director din istoria fotografiei, Alex Brodovici, Harper’s Bazaar, avea un principiu de baza. Nivelul unui artist este dat de cea mai slaba lucrare din portofoliul sau. Daca nivelul lui era mai sus, nu o pastra in selectie. Ar fi scos-o.

Exigenta este cheia progresului. Lipsa ei garanteaza evolutii mediocre.

Regretatul Mihailopol tinea ultimele 3 fotografii mai reusite pe o mica simeza din birou. Incerca sa nu arate decat pozele care rezistau sa stea alaturi de acestea.

Cati fotografi romani actuali procedeaza asa? Poate cateva zeci.

Multi isi afiseaza productia supraabundenta, oriunde pot. Cascada cantitatii mascheaza inabil carentele grave de calitate. Hai sa nu ne dam toti clasici in viata. Intai sa mai progresam putin.

http://www.ap-arte.ro/ro/blog/blog-vechi/articol/renuntati-la-cum-dar-interesati-va-de-ce/165/6248.html

Dar unora li se pare firesc să primeasca consideratia, inainte să ofere altceva în schimb. Nu ne miram daca romanii de rand isi aroga merite inexistente. Au exemple de succes.

http://www.nature.com/news/romanian-prime-minister-accused-of-plagiarism-1.10845

Platforma sociala Facebook suporta deseurile tuturor. Numarul de Like nu schimba situatia.

Credeti ca o mie de poze sub nota de trecere au castig de cauza in fata catorva fotografii remarcabile. Nu reusesc! Sau doar in ochii unor ageamii, ce confunda maculatura in exces cu produse de calitate. Milioane de nereusite vor fi uitate de toti, marcate doar in CV si relatiile PR ale autorilor. Doar fotografiile de neuitat vor ramane pentru generatiile viitoare.

Dintre romani, dl.V.Bojan scrie cel mai sugestiv despre fotografie. Mi-a placut mult cartea lui Bill Jay. Dar cu ceva nu sunt de acord :

„Fotografii maturi stiu ce sa nu fotografieze". Exprimarea nu mi se pare fericita.

Fotografii nu evita subiectele exceptionale. Daca vad cel mai puternic automobil de curse, cel mai aprins apus de soare, cel mai delicat peisaj sau femeia cu cele mai frumoase picioare, cei buni nu vor ezita sa incerce o serie de imagini. In stare sa isi aprecieze rezultatele, isi vor expune numai reusitele. Nu si toate esecurile. Stiu ce sa nu arate.

Peste un anumit nivel, decenta minima te face sa nu arati orice.

Desi totul admite un termen de comparatie. Rebuturile lui Jay Maisel erau vandute ca lucrari de arta excelente. Vanzatorii de suveniruri din NY le extrageau direct din pubela lui.


Publicat în 18 iunie 2012. 4734 vizualizari. 13 comentarii
13 comentarii la "Exigenta si auto suficienta"

voicu bojan
2012 iunie 19, la ora 10:35:59
Mersi Andrei si de text si de discutia de ieri prin telefon. Cred ca ai multa dreptate si ma bucur ca nu sunt singurul care urla in pustiu ca marea problema a fotografiei de azi este inflatia.

Cantitatea ucide duhul. Absenta exigentei in selectie este cea care arunca azi fotografia in derizoriu. Si mor de ciuda cand vad asta, pentru ca fotografia nu merita asa ceva.

"Fotografia este ceva foarte frumos, dar acest lucru nu trebuie spus" (R. Barthes)
Dan Moruzan
2012 iunie 19, la ora 12:49:39
Fara dar si poate ca aveti dreptate. Inflatia de imagine este o problema a fotografiei actuale.
Dar nu oricine isi poate alege singur imaginile... Ce arati si ce nu? Cine te ajuta in acest proces?
Personal mi-e foarte greu sa fac selectii. Pot doar sa nu expun ce nu imi place astazi, e singura metoda pe care o consider viabila deocamdata.
Cat despre procesul de selectie, il aman mereu si sper ca intr-o zi voi fi suficient de lucid astfel incat sa fac alegerile corecte. Oare? Nu cred ca voi fi in stare niciodata fara un ajutor extern. Care nu exista!
A. Pandele
2012 iunie 19, la ora 13:46:33
Nimeni nu se naste expert. Oricine isi poate exersa aptitudinile intr–un domeniu. Spuneti ca va este greu sa faceti alegeri. Practicati selectia curent : va dau 2 idei.
1. Cea a lui Mihailopol. La proiecte in curs, faceti 2 printuri A3 a celor mai bune 2 fotografii de pana acum. Pot fi copii ordinare pe imprimanta A–N, destul ca termen de comparatie.
2. Salvez fisierele digitale pe ani si luni. Dupa o luna, parcurg fisierul lunar jpg. de 2 ori. Ma gandesc ce am urmarit. Si ce a iesit, sunt multumit sau nu. Sterg tot ce este vizibil ratat.
Nu e greu sa stergi 15%. La subiecte foarte grele sterg curent 50%. Le sterg si pe Raw. De–abia atunci salvez pe DVD. Reduc simtitor numarul de DVD anuale.
Scade oceanul de poze ramase. Mai multa exigenta duce la progres garantat. La auto–suficienta, doar compromiterea este asigurata.
cosmin
2012 iunie 19, la ora 15:47:58
selectarea/ editarea in tihna mie mi se pare un lux; ca oricare altul, e foarte misto sa ti-l permiti.

si-apoi, nu stiu daca are rost sa ne amaram pentru lipsa exigentei; poate unii nu se iau prea in serios cu treaba asta cu pozatu si macar pentru felul in care se simt ei, nu cred ca-i un lucru rau.

eu raman curios sa vad vreo imagine de-a dvs. din week-end-ul ce-a trecut, asta daca veti considera vreodata ca ar fi de aratat.
Dan Moruzan
2012 iunie 19, la ora 15:58:20
Multumesc frumos!
Aplic cumva metoda nr. 2 deja. Nu ocolesc tasta 'del'.
Vroiam sa spun doar ca inflatia de imagine o vad legata de gradul de cultura vizuala. Fiind la inceput imi place cam tot ce fac si atunci expun - mult si prost Combinat cu faptul ca vreau sa devin cunoscut rapid, azi daca se poate.
Cu cat avansez si imi educ ochiul, devin din ce in ce mai exigent.
Cat despre auto-suficienta, cred ca iese din discutie in cazul unui om inteligent.
Vlad Soare
2012 iunie 21, la ora 23:16:55
Dane, părerea mea este că procesul de selecție e foarte greu de īnvățat de unul singur. Ai nevoie de un profesor. Nici toate cărțile și cursurile de pe internet la un loc nu valorează cīt un profesor la care să te duci cu pozele tale, de care ești mīndru, și care să ți le facă praf din două cuvinte. După care să te uiți la ele și să zici: "da, dom'le, are dreptate, oare cum de nu mi-am dat seama?"
Cīnd nu ai experiență īți este extrem de greu să-ți evaluezi īn mod corect fotografiile. Trebuie să te detașezi de ele, să fii neutru. Dar e foarte greu. Pentru un īncepător e aproape imposibil. Și atunci ai nevoie de cineva care să le poată privi neutru. Cineva care să nu fie implicat īn acea imagine și să nu aibă un handicap sentimental cīnd o privește.
Să zicem că vezi un apus de soare foarte frumos. Scoți aparatul și faci poza. Ulterior, cīnd te uiți la poză, aceasta īți amintește de momentul ăla magic. Fără să vrei, chiar fără să-ți dai seama, īncepi să simți ceea ce ai simțit atunci. Te vei uita vrăjit la poză, crezīnd că-ți place pentru că arată bine, cīnd de fapt īți place doar pentru simplul motiv că-ți amintește de un moment care ți-a plăcut. Cīnd te duci la un profesor cu ea, el nu are acea legătură sufletească cu momentul fotografierii. Imaginea nu-i stīrnește nici o amintire. Deci o poate privi detașat. Și ți-o va desființa urgent: "uite ce umbre urīte ai aici, și soarele este atīt de mic, și l-ai mai pus și īn centru, și la urma urmei care-i de fapt subiectul īn poza asta?"

Există niște trucuri care te pot ajuta. Unul este să privești poza cu fundul īn sus. Altul este s-o privești de la o distanță de la care nu mai distingi detaliile, ci doar o masă de culori și forme. Altul este să tipărești mai multe exemplare, pe care să le īmprăștii prin casă, urmīnd ca timp de o săptămīnă să le tot vezi mereu, īn diverse tipuri de lumină, la diverse ore.
Vlad Soare
2012 iunie 21, la ora 23:29:16
"Cat despre auto-suficienta, cred ca iese din discutie in cazul unui om inteligent."

Auto-suficiența nu cred că denotă neapărat o lipsă de inteligență. Orice om are tendința de a se atașa emoțional de fotografiile lui (la urma urmei, tocmai de-aia faci fotografia, pentru că subiectul īți provoacă o anumită emoție, nu?). Iar dacă rămīi atașat de ele, dacă nu te poți forța să le privești neutru, atunci īți vor plăcea toate și le vei arăta pe toate, considerīndu-le bune. Asta nu īnseamnă neapărat că-ți lipsește inteligența, ci doar experiența.
Gelu Lupaş
2012 iunie 21, la ora 23:58:30
Vlad, e plin de profesori şi de din ăştia ce dau sfaturi fără substanţă şi de din ăialalţi care-i contestă. Sunt absolut sătul. Cartea lui Bill Jay am s-o citesc īn engleză ca să evit exprimările nefericite. Noroc că părinţii au fost suficient de inspiraţi ca să mă dea la un liceu la care se studia intensiv limba engleză.
Dan Moruzan
2012 iunie 22, la ora 12:49:09
Vlad: multumesc pentru sfaturi.
Auto-suficienta o inteleg ca fiind starea in care te crezi superior, ca nu mai ai nimic de invatat, ca le stii pe toate... Eu la asta m-am referit.
Cat despre atasamentul fotografului pentru imaginile lui, este normala pana la un punct. Totul e sa nu iti consideri lucrarile geniale, sa nu exagerezi si astfel sa nu cazi in patima auto-suficientei...
Vlad Soare
2012 iunie 24, la ora 21:45:35
Gelule, e plină lumea de profesori buni și proști īn orice domeniu, nu numai īn fotografie. Asta-i viața; trebuie să ai noroc să dai de cei buni și să știi să-i recunoști pe cei proști. Asta nu schimbă īnsă cu nimic faptul că un profesor bun face uneori mai mult decīt o mie de cărți.

Sīnt de acord cu engleza. Orice limbă străină e un atu extraordinar. Pe ultima pagină din Amateur Photographer, la care eram abonat acum cīțiva ani, era īn fiecare săptămīnă un eseu de Roger Hicks, care-mi plăcea foarte mult. Īl apreciez foarte mult pe Roger Hicks. Pastila lui era primul lucru pe care-l citeam; deschideam īntotdeauna revista la sfīrșit. Īn săptămīna respectivă vorbea despre noroc, sau mai exact despre cīt de norocoși sīntem sau ne credem. Tema era mai lungă, dar mi-a rămas īn minte un paragraf care suna cam așa:
"As a matter of fact, if you're reading this magazine, you are lucky. It means you can read. Many people are denied that pleasure."
Nouă ni se pare normal să putem citi, o luăm ca pe ceva natural, de la sine īnțeles. Dar de fapt e un mare noroc. Iar dacă o putem face și īntr-o limbă străină, atunci norocul e dublu. Dar īn fine, asta e altă poveste și nu are legătură cu subiectul nostru.
A. Pandele
2012 iunie 25, la ora 09:34:31
Are dreptate dl.Soare. Foarte putini invata ceva din carti.
Unii invata din practica, mai bine sau mai putin bine.
Mult mai bine inveti de la un profesor bun.

Daca nu credeti, ganditi-va cati au invatat sa inoate din carti ?
Sau sa conduca un automobil ?
Gelu Lupaş
2012 iunie 25, la ora 10:29:11
Ati vazut probabil cate workshop-uri au rasarit peste tot. In Romania toata lumea e "profesor". Decat sa ma dau pe mana unor "profesori" din tara, mai bine citesc niste carti - ca si cele publicate recent la editura lui Voicu Bojan. Fotografie poti invata si din carti. E mai greu dar se poate. Daca nu-mi iese, fac fotografii proaste, asta e tot. Nu e ca si innotul, sa ma innec, sau ca si condusul sa pun vieti in pericol daca ma urc direct la volan dupa ce am citit odata Codul Rutier. Mai degraba fotografia se aseamana cu pescuitul. Nu-ti iese, o iei de la capat, mai citesti o carte, mai intrebi un alt pescar, mai incerci. Pentru cei mai multi fotografia e un hobby, la fel ca si pescuitul. Daca vrei sa faci bani din asta, atunci da, mai bine iti iei un profesor si faci un curs. Profesorul poate sa te invete cel mult partea tehnica si sa-ti ofere feedback. La noi sunt destul tehnicieni buni, insa oameni care sa-ti ofere feedback de calitate mai rar.
 
Blogroll
   » Dan Dinescu
   » Cosmin Bumbutz
   » estost
   » Mihai Moiceanu
   » Dragos Lumpan
   » Dan Vartanian
   » Bucurestiul meu drag


Nikon

Pagini
   » Biografie
   » Contact

Categorii
   » Lumea
   » Actualitate Ro
   » Personal
   » Noi
   » Fotografie
   » Blog vechi
   » Performanta

Arhiva
   » septembrie 2020  (1)
   » august 2020  (2)
   » iulie 2020  (0)
   » iunie 2020  (0)
   » mai 2020  (0)
   » aprilie 2020  (2)
   » toata arhiva

rss