Fotografia si prietenii mei

Cu Stefan am copilarit impreuna. Eram colegi si ne vedeam zilnic. Prin clasa a V-a am sunat la usa lor. Nu raspundea nimeni. Am insistat. Dupa vre-un sfert de ora mi-a deschis el. ‘Tata face poze’, mi-a zis.

Am intrat intr-o camera straniu luminata, trecand prin perdele intunecate. Intr-o farfurie de supa plina cu lichid plutea o hartie alba. Tatal lui Stefan, atent la ea o legana usor.

Si ce sa vezi! Pe hartie a inceput sa apara o imagine din ce in ce mai clara. Am ramas impresionat de momentul magic. Microbul fotografiei e contagios, m-am contaminat si eu. Cand am intrat la liceu, tata a cumparat un aparat fotografic Fed 2, un fel de Leica 1935 montat la Harkov de ukrainieni. Am intrat la facultate cu aparat cu tot. L-am luat si in serviciul militar. In 1972 m-am transferat la ISART, cu Praktica.

Deja eram ‘arhitectul tanar caruia ii ies fotografii mai bune decat altora’.

Tot atunci, institutul angaja un tanar fotograf, Lucian Crisan. Desi inca incepatori, am avut multe discutii interesante. Amandoi am ajuns la EU-Proiect. De unde el a trecut in presa, la Informatia, apoi Adevarul, acum retras la Rucar.

In 1973 m-am inscris in AAF. Frecventasem eu clubul si inainte. Intr-o excursie AAF in octombrie 1968 l-am cunoscut la Sirnea pe Dinu Lazar, era inca elev. Un prieten care a devenit un fotograf de exceptie, dar cu o comportare total imprevizibila.

Desigur, i-am cunoscut progresiv si pe marii fotografi ai acelor timpuri. Dar eram inca departe de nivelul acestora.

La sediul AAF m-am apropiat de Nic Hanu si Dan Dinescu. Am avut multe de invatat de la prietenii mei. Ei erau mai avansati, ‘inraiti’ in hobby. Am mers la fotografiat. Dupa un weekend impreuna la herghelia Lucina, din februarie 1977, am ramas prieteni pe viata. Cred ca si eu i-am influentat pe ei.

Sotia lui Nic a remarcat de curand: ‘Sunteti prieteni de 50 de ani. Puteti vorbi impreuna ore in sir; nu v-ati certat niciodata. De ce nu va vedeti si voi mai des ?’ Bine ne-a zis-o.

Dintre colegii mei din biroul de Plan General, unde am facut umbra pamantului 20 de ani, interesati de fotografie erau prietenii Mihai Georgescu si Costica Vaduva. Cand nu aveam proiecte de predat, tocam fotografie la greu, teorie si practica. Sau mergeam impreuna in locuri interesante: in Apuseni, la herghelii, in Maramures.

Am progresat eu, au progresat si ei.

Dupa 1990, Costica a devenit redactor al buletinului Fotografia al AAF. A muncit din greu. Apoi s-a angajat la Cotidianul, unde a indrumat la randul lui fotografi tineri si talentati, aflati pe atunci la inceputuri. Daca nu ma insel, printre ei se numara Cosmin Bumbutz si Daniel Mihailescu FP. Dar Costica era ghinionist. A fost de 2 ori jefuit noaptea, batut si i-au fost furate aparatele. A doua oara si-a pierdut si serviciul.

Mihai a devenit un arhitect cautat. Avea mereu cu el aparatul fotografic. Sotia il intreba: ‘Cum poti da atatia bani pe un Dslr nou? Oricum erai multumit si de cel vechi.’

Mi-a placut raspunsul: ‘Mai intai, pentru ca ne putem permite. Si in al doilea rand, pentru ca avem o singura viata. Mai bine sa fi incantat de reusite decat abatut de neimpliniri.’ Avea dreptate, o singura viata, scurta. Mihai, nasul nostru, s-a prapadit la 65 de ani.

Dintre prietenii mai tineri se detaseaza Florin Andreescu, fotograf mare la propriu si la figurat, cu care am avut mereu relatii bune, de la Bucuresti la Barcelona.

Cu idei convergente, Cosmin Bumbutz a pus in practica salutul lui Dan Dinescu: ‘Duci viata fotografica ?’ Duce, teleleu de 10 ani, non stop ! Bravo Cosmin, bravo Elena !

Nu pot sa nu-i amintesc pe Andrei Birsan, care a polarizat, inaintea Arcen, miscarea fotografica bucuresteana. Si pe dl.Brad, un tip de incredere. Cornel se implica personal in relatiile cu persoanele vizate de proiectul fotografic, mai mult decat o faceam noi.