Cu Olandezul Zburàtor

Ne fàceam planuri de a procura sau construi o bàrcutà, sà cutreieram delta.

In mai 1972 am lasat balta proiectele. Clubul nostru de turism nautic a primit prin transfer câteva ambarcatiuni sportive casate. Cu sperante mari, 3 echipaje entuziaste si-au propus realizarea unei croaziere pe Dunàre si Mare. Echipajul Jansen a esuat. Au incercat sa transforme un FD in cuter. Vantul nu i-a iertat, le-a rupt catargul. Celalalt echipaj a renuntat.

Noi am avut noroc ! Din prima clipà am vàzut-o. Nu era în stare prea bunà. Era barca cea mai incompletà, dar lemnul auriu si linia incomparabilà ne-au încântat privirile. Discutii entuziaste cu velisti reputati au fost pe punctul de a ne descuraja în tentativà.

Pentru interesatii de date tehnice: http://www.sailfd.org/fdclassrules03.pdf

Atunci Flying Dutchman (FD) era cea mai rapidà clasà de velier olimpic. Cu coca din lemn si derivor mobil, Olandezul zburàtor nu este deloc potrivit turismului. Si pe vânt modest, suprafata enormà a velaturii antreneazà cu vitezà barca.

Coca bàrcii de 6mm, nu suportà nici lovituri usoare. Incàrcarea cu bagaje suplimentare solicità periculos ambarcatiunea. Am hotàrât cà merità totusi sà încercàm. Pregàtind bine lucrurile, vom reusi sà evitàm majoritatea surprizelor neplàcute.

Ne-am apucat de lucru cu entuziasm greu de descris. Dupà amiezele libere, duminicile, le petreceam în atelierul clubului. Cu sfaturile inegalabilului as Victor (oncle Lucky) Gelles, asistati de excelentul marangoz Gh.Izlai, am reconstituit barca bucàticà cu bucàticà. Coca a fost intarità, scheletul completat, puntea înlocuità, cârma si derivorul confectionate. Am refàcut si consolidat barca, fàrà a-i sacrifica calitàtile sportive.

Vremea a trecut si data stabilità pentru plecare se apropia. In timp ce unul alerga dupà piesele de armàturà si lua actele necesare, al doilea croia, cosea de zor vele si vopsea piese metalice. Vineri 18 august 1972 am venit dis de dimineatà cu calabalâcul la club, bani, haine, mâncare, saltele pneumatice, Asahi Pentax cu 2 obiective. Am luat cu noi si 3 anvelope uzate, ca suport pentru barcà pe uscat.

La ora 10 am urcat barca într-un camion imens cu platforma de 6 metri. Am legat-o cu sârme. Am calat-o cum am putut, sperând sà nu sufere la transport. Eu am plecat cu camionul. Andrei a ràmas sà ia tricolorul si velele, încà neterminate, urmând sà ne prindà pe drum. Mergând încet, pentru a nu zdruncina bàrcuta, dupà 10 ore si un dejun pe bazà de pepene cald, am ajuns noaptea la Tulcea.

Doi militieni cumsecade s-au làsat convinsi si ne-au permis sà ducem barca pe cheiul Dunàrii, unde circulatia auto era interzisà. Am fost ajutati sa o descàrcàm de doi velisti tulceni, fratii Dumitru si Tudor Andrei. Sâmbàtà 19, am montat catargul, am matisat cablurile si am fixat tachetii. Duminicà 20, totul era gata.

La ora 11 am làsat «Zburàtorul» pe apà, asistati de câteva sute de persoane.

Pe vânt de fortà 3,5 în rafale, am fàcut o probà edificatoare: sina si articulatia ghiului au cedat. Am alergat la atelierul mecanic, unde duminica ni s-au confectionat, gratis, bratari solide de prindere. Seara, la banchetul de despàrtire, barca noastrà cu numar 2321-B a fost botezatà Andreea. Eram 7 persoane la masà, dintre care 4 aveau ca nume Andrei.

Cu echipaj compus din : Andrei M. la cârmà, Andrei P. (eu) «echipaj» la vele, Serban (16 ani) pasager, am pàràsit portul Tulcea, luni 21 august, ora 12, pe vânt potrivnic. In ultima clipà, cablul pontonului de care eram amarati ne-a rupt echea de la bazà.

Ciotul ràmas, suficient de lung, a fost fixat bine cu o pilà si am plecat la drum.

Am làsat pe stânga bratul Sulina si am avansat pe bratul Sfântu’ Gheorghe, stràbàtând în volte 29 Km, pânà când scotele, frânghii ude, au depasit limita de rezistenta a mâinilor mele. Am poposit dincolo de Bàlteni, la Carasuhatu de Jos.

Dupà o masà « bogatà » compusà din pâine si castraveti, ne-am aranjat tabàra. Pentru noapte am fàcut un cort întinzând vela mare între 2 copaci. Am crezut cà l-am închis destul de bine. Dar tântarii au descoperit usor accesul, stricându-ne somnul.

Nici în ziua urmàtoare nu am reusit sà plecàm mai devreme. Pe vânt purtàtor am depàsit Bestepe si Mahmudia, cu vele deschise în fluture. Am intrat pe meandre, în pàdure. Vântul a càzut. Acum Delta îsi aràta adevàrata fatà.

Copaci scorburosi, cu ràdàcinile ridicate deasupra nàmolului, ferigi enorme, flori multicolore alternau cu stufàris, papurà si rogoz. Pasari zburau din multe cotloane, starci, egrete mici ; un cormoran la uscat nici nu s-a sinchisit de noi. Ne-am putut scàlda în Dunàre, tinându-ne de o frânghie. Am început sà avansàm penibil la pagaie.

Târâs-gràpis am ajuns la Uzlina. Orice tentativà de aprovizionare a dat gres.

« De unde sà aibà peste la Uzlina! » Dar stuf aveau, exploatat cu detinuti.

Am hotàrât sà mergem mai departe, sà ne facem « plinul » de provizii la Murighiol.

Vântul s-a ridicat progresiv.

Am ajuns în lagunà cu o alurà convenabilà, pilotati de barca unui localnic. Pescarii de la ponton au venit, curiosi sà ne vadà motorul fàrà zgomot.

Pescarii de pe bratul Sfântu’ Gheorghe folosesc pânzele cu dibàcie, dar nu le venea sà creadà cà putem merge atât de repede, cu vântul din fatà.

Nu am putut admira apusul de soare. Era în ajun de 23 August. Cei 2 au ràmas sà pregàteascà tabàra de noapte. Eu am luat-o la sànàtoasa 4km, pentru a cumpàra ceva de-ale gurii, înainte de a se închide cooperativa din sat.

Cu sacosele pline, m-am întors pe întuneric. Flàmând ca un lup, am înfulecat o stiuculità rece, saramura. Ne-am culcat în barcà, acoperiti de vela mare, pusà peste ghiu. De la ora 4 si 10 n-a mai fost chip sà dormim. Au venit pescarii, foarte zgomotosi, dupà musterii, la camping. Era 23 august. Ne-am sculat si le-am spus « bunà dimineata ». «Bunà ziua flàcài!» ne-au ràspuns ei.

Ce puteam sà facem. Ne-am strâns toate alea si pe la ora 7 am dat sà plecàm.

Vântul se ridicase destul de serios. Apa foarte micà nu ne-a permis sà coborâm cârma si derivorul. Catastrofà! Deriva lateralà ne-a fàcut sà esuàm în trestii, provocând hohotele de râs ale asistentei. Am coborât vela mare. Zadarnic am încercat sà întoarcem « FD »ul cu pagaia. Vântul s-a întàrit progresiv.

Ne-a venit o idee nàstrusnicà. Cu cârma si derivorul ridicate, ne-am asezat toti 3 la pupa si am întins scota focului, în timp ce pagaiele intrau în actiune.

Vântul a umflat pânza si Olandezul a pornit-o peste mlastina cu trestii.

Viteza a crescut simtitor; din elan, am trecut în planaj cu barca peste toata duna de nisip de 20 de metri, intrând transversal în canal, sub privirile uimite ale pescarilor de pe mal.

Nu mai vazusera nici-odata asa ceva. Dar totul se plateste. Trecand prin nisip, garnitura de cauciuc a derivorului s-a sfasiat. Mai tarziu am avut neplaceri cu derivorul care se bloca in pozitie coborata. Iesiti pe bratul Sfântu’ Gheorghe, am parcurs cei 8 km pânà la canalul Dunavàt în tempo de regatà, trecând spectaculos prin fata cherhanalei, toti 3 la babord. La intrarea în canal, am virat mult dreapta si vântul ne-a ajuns din fatà. O vreme ne-am mai distrat cu volte, dar progresiv canalul s-a îngustat si adâncimea a scàzut.

Am avut si prima panà de « cauciuc ». Lama derivorului, insuficient slefuità, a prins cauciucul de protectie întepenindu-se. Blocatà, s-a înfipt în fundul canalului. Am arat pânà pe malul estic, mai jos si am ràsturnat barca pe un tàpsan de iarbà, înconjurat de scaieti. Am uns cu putin sàpun derivorul, care s-a deblocat imediat. Am luat masa.

Un ménu specific deltei, în 1972 : macrouri din conserve poloneze aduse de noi. Am pornit din nou, avansând mai mult la pagaie decât cu pânzele. A coborât amurgul si odatà cu întunericul au apàrut necazurile. De-abia am reusit sà evitàm un remorcher care trecea orbeste pe canal. Degeaba luminam noi vela cu lanternele. A trebuit sà intràm în stuf. Atâta ne-a trebuit.

Am fost atacati de cele mai periculoase fiare din deltà – tântarii. Si nu asa unul câte unul, sau un grupulet. Un nor negru compact de forma si cu dimensiunea unui stâlp de telegraf din lemn impregnat cu gudron, a venit drept spre noi în pozitie orizontalà. Am simtit ca un jet de apa calda in piept. Acest atac poate fi mortal pentru turistii neavizati. Aveam mânusi de piele pe mâini, eram îmbràcati gros si deghizati în beduini, cu fata protejatà cu bucàti de tifon, ca sà ne apàràm. Un gest cu mâna prin fata obrazului dobora cohorte de insecte. Altele se gràbeau sà le ia locul la ospàt. O rafalà de vânt ne-a scàpat la timp de hoardà. Intr-un târziu am ajuns la cherhanaua dela gura de iesire din canal. Pescarii ne-au primit nedumeriti.

« Pai cum se poate, veniti in Delta tocmai pe 23 august. Noi am fi mers la defilare ! »