Despre un foarte mare fotograf

Pana in 1975, idolul meu in fotografie era Aurel Mihailopol. La inceput, isi dezvolta un stil propriu, unic. La hotel International /Rex Mamaia, i-am vazut expozitia in 1967. M-a fascinat. Fotografiile erau legate intre ele din sincerul interes al fotografului. Eram student, mi s-au parut extraordinare, toate. Am mai scris despre asta.

http://www.ap-arte.ro/ro/blog/blog-vechi/articol/amintiri-cu-aurel-mihailopol/165/6663.html

Mihailopol folosea Hasselblad, lucra pe format mediu. Avea evidente preferinte pentru fotografii cu peisaje la oarecare distanta si pentru imagini cu aspect hieratic, portrete, cumva in maniera picturii bizantine. Ii placea sa se joace in virtuos cu tonuri, unele fotografii aveau doar alb si negru, iar altele vibrau prin multe tonuri delicate de gri.

Nu vana instantanee. Ca fotograf des chemat la productii cinematografice, era familiarizat cu « dublele ». L-am auzit des spunand : « Reia toata scena inca odata ! ».

Avea si talent pentru regie. Diana Mihailopol, fiica sa, este un regizor reputat. Talentul deosebit, combinat cu pasiunea pentru perfectiune, il faceau sa obtina imagini care iti luau ochii. Invitat de dansul, am fost in cateva randuri in laboratorul Cinema, la Casa Scanteii. Nu am facut fotografii acolo. M-a refuzat prima data, apoi n-am mai incercat.

Si era mai interesant sa vorbesti cu maestrul, decat sa ii pozezi peretii.

Ii multumesc prietenului meu din Craiova, dl.Victor Boldar, care mi-a trimis fotografia. Foarte interesant si textul de pe verso, apartinand lui Marin Sorescu, 1970 :

« O forta extraordinara de a crea metafore. Fotografiile lui Mihailopol sunt constructii savante, tablouri compuse cu minutiozitate de virtuoz, dar punctul de plecare se afla in zonele inspiratiei autentice. Lui Mihailopol ii trec prin minte viziuni tulburatoare, pe care apoi, le cauta si le gaseste in realitate. Moderne, pline de nervozitate si infiorarea miscarii, ele traiesc, sunt vii. Pe drept cuvant, imaginile sale au fost numite Poeme Optice.

Le citesti ca pe versuri si te dor ochii de atata alb. Si ti se cabreaza gandurile de atata miscare. Momente de rara desfatare artistica, privindu-le, ne simtim mai puri, ca intr-o dimineata a simturilor. Este talentul lui Mihailopol de a ne releva frumusetea, ineditul lumii neobisnute. Trebuie privit cu uimire, ca orice lucru care tine de miracol. »

Subscriu integral senzatiilor si sentimentelor descrise de poet.

Dar renumita expozitie « 303 » la Sala Dalles din 1973 m-a socat. Erau fara indoiala si fotografii exceptionale. In comparatie cu acestea, majoritatea era mai de umplutura. Avea peisaje, sau tufe cu flori, redate color, cu strofe din poeti renumiti dedesubt. In acea vreme, toti isi doreau fotografii color, nimeni nu avea acces la ele, sau aproape.

Acele fotografii erau tehnic de foarte buna calitate, dar mai lipsite de har. Nu eram original in aceasta opinie, bunul sau prieten, Edmund Hoffer, l-a apostrofat la AAF.

Am primit o informatie foarte interesanta din Iasi :

Clubul Fotografilor din Iaşi a obtinut aprobarea familiei pentru o expozitie omagiala, la Iasi, in curand. Familia are doar 112 poze ale regretatului Aurel Mihailopol !

O buna parte din ele vor fi expuse in curand : http://mihailopol.clubul-fotografilor.ro/

Am primit pe mail 2 contacte, fiecare avand 56 imagini. Rezolutia mica, 200x140 pixeli nu iti permite vederea detaliilor din fotografii. Multe din fotografiile impresionante, nu le-am vazut de 40 de ani. Din fotografii, unele le uitasem, am recunoscut cu bucurie :

Invierea, pe ploaie (color cred), la biserica Bucur, reflectata partial intr-o masina uda ;

Stiucile infipte in nisip cu cainele jigarit, de la Portita ;

2 copii, in echilibru pe craci, siluete profilate pe reflexul apusului, posibil in Herastrau ;

Cele 2 dulapuri pictate (probabil tot color), de asta data in plin camp, nu in caruta ;

Mai multe fotografii cu cai, cateva fotografii cu capre dobrogene – si multe altele.

Dupa expozitia de la Dalles a inceput si o goana dupa succese facile, incercand orice alte maniere, vazute la altii, solarizari, supra-impresiuni, tot ce se purta pe atunci. Nu mai avea rabdarea sa faca fotografii deosebite. Sau nu i se pareau suficiente. Incerca toate retetele pe care le remarca. Cate-odata cu mai mult, alteori cu mai putin har.

Cam slobod la gura, i-am spus-o direct. Si nu m-a iertat. A venit sa ma faca de ras la prima mea expozitie personala, in iulie 1981, tinuta sincron cu Salonul International.

Pana la urma, i-a placut si am facut pace. Mai mult, a inceput sa ne sustina el pe noi.

O poza la expozitia mea, facuta de Dinu Lazar. Apar desculti : stanga Aurel Mihailopol si Nic Hanu dreapta, cu gesturi largi. Intre ei par atentzi  dl.Morariu si dr.Frandin.

Aurel Mihailopol s-a prapadit mult prea devreme, la numai 54, Dumnezeu sa il odihneasca !