en en | ro ro

Poti progresa in orice directie. Unul alege sa faca exact la fel ca cei care au avut succes. Altul incearca sa faca altceva, complet diferit de ce-au facut ceilalti. Multi adolescenti sunt groupies. Vor sa fie /sa faca la fel ca tot grupul. Dar nu toti.
M-am apucat de curand sa digitalizez filmele vechi, refotografiind negative cu un obiectiv macro, nu prin scanare. A fost mult de lucru si investitia a fost considerabila. Recunosc, am primit un ajutor substantial de la prietenul N.Hanu, mult mai priceput decat mine in mecanica fina. Ii sunt sincer recunoscator.
Sunt avantaje si dezvantaje. Microcontrastul este mai bun la slide scanner. Rezolutia e mai mare la reproducere. Fotografiezi argintul, nu stratul de acetat, procesarea filmului e mai simpla, apar mai putine defecte vizibile. Desi rezolutia e mai mare, fisierele sunt mai mici. Spatiul ocupat scade. Dar mai ales castigi timp. O scanare de buna calitate poate dura minute, cate-odata zeci. Refotografierea dureaza secunde.
Am inceput cu anul 1968.
Am absolvit Arhitectura in 1968. Cu aripa spre Universitate in constructie, sustinerea era programata in septembrie. Vara lucram serios la proiectul de diploma. In mai am fost in excursie in URSS. Am revenit cu Zenit de ocazie si un teleobiectiv Tair 3 f:4,5 300mm - pe atunci o minune a tehnicii sovietice.
La Zenit 3, aparat reflex primitiv, in vizare vezi doar 49% din cliseu, iar teleobiectivul mare poza si oglinda pe film. Asa ca Zenitul l-am vandut imediat.
In mai 1968, la Paris au fost proteste de strada ale studentilor, Noptile Sorbonei, un fel de studenti in Veste Galbene. Ecole Beaux-Arts a trimes in fiecare tara europeana cate 2 studenti mari, sa vada daca pot prelua ceva din sistemul de invatamant.
Ma intalnesc in august cu 2 francezi in Piata Palatului, acum a Revolutiei. Unde este facultatea de Arhitectura, ma intreaba ei. Veniti dupa mine, baieti.
Didier si Gilles au fost deseori alaturi de mine la redactarea proiectului.
Pe 21 august trupele sovietice au invadat Cehoslovacia, inabusind primavara la Praga. Oficial erau trupele Pactului de la Varşovia. Iar Romania a refuzat sa participe. Situatia era tensionata, cu divizii de transportoare blindate masate la granita.
Am sustinut cu succes proiectul de diploma. Descatusat, am luat un Praktica, cu vizare mai buna. Am decis sa folosesc exclusiv obiectivul 300mm, greu si incomod. Mai ales punerea la punct era dificila. Inelul de reglat distante avea cursa 700 grade, cam 2 tururi.
Efectul era inedit atunci. Am plecat cu Didier si Gilles pe traseul Bucovina-Maramures. Ei cu Fed-ul meu vechi, eu numai cu 300mm pe Praktica. Cum fotografiezi o biserica cu un 300mm? Fugi cateva sute de metri, inapoi, pana la gardul de sarma ghimpata.
Invatam asa fotografia la modul «repede inainte». Cu fuga inapoi.
Cel mai mult ma interesau fotografii dinamice, sport, cai eleganti, capre negre…
Exista metode de perfectionare folosind o focala unica un an : 35 sau 50mm. Sa vedeti ce greu este cu 300mm. Fara autofocus, fara digital, fara exponometru, fara trepied. Primele 2 nici nu existau pe atunci. La celelalte nu aveam inca acces.

Dar mai si «greseam». Iata o biserica proiectata pe ape, ca Arca lui Noe.


Publicat în 02 ianuarie 2019. 636 vizualizari. 0 comentarii

Adauga comentariu
*
*
*
campurile marcate cu (*) sunt obligatorii
 
Pagini
   » Biografie
   » Contact

Categorii
   » Lumea
   » Actualitate Ro
   » Personal
   » Noi
   » Fotografie
   » Blog vechi
   » Performanta

Arhiva
   » august 2019  (0)
   » iulie 2019  (0)
   » iunie 2019  (0)
   » mai 2019  (0)
   » aprilie 2019  (0)
   » martie 2019  (0)
   » toata arhiva