M–am intors de la sfantul Munte

Muntele Athos este o destinatie spirituala comparabila cu Tara sfanta. Pelerinajul m-a facut sa ratez invitatia Nikon in Delta si scandalul exmatricularii elevului la Piatra Neamt. Pentru-ca a fotografiat realitatea ! Desi verbal i se permisese.

Pe drum, am trecut prin Bulgaria, poate mai saraca, dar mai inverzita decat Romania. Nu au taiat padurile, nici ce era plantat in sate si orase. Vegetatia in Grecia are o luna avans fata de noi. In aprilie la ei era plin de maci rosu-visiniu, care apar la noi prin iunie.

Am plecat cu scop confesional la Athos, nu ca sa fac fotografii. Eram intr-un un grup simpatic. Daca tot m-am dus, am luat cu mine si aparatul. Desi in locul cel mai interesant, la manastirea Vatopedu, fotografiatul este interzis.

Pentru fotografii, trebuie sa obtii binecuvantare in orice loc. 9 din 10 te refuza indignati, cu gesturi si priviri dure. Limba greaca este un alt obstacol. Putini raspund : Ne ! Care inseamna Da… Valabil pentru putine declansari. Dar regula era sa fii refuzat.

In cateva randuri n-am putut rezista ispitei. Daca erau lumini deosebite si zgomot ambiant, mai declansam de jos. Antrenamentul vechi de a face fotografii fara aparat la ochi mi-a folosit din nou. In prima zi, la schitul Sf.Andrei, am fost cazati in balconul Paraclisului. Sa dormi in corul unei biserici nu este ceva obisnuit.

Totul este deosebit la « Agiou Oros » (sfantul munte). Grecia este uscata. Peninsula Athos are ploi abundente, cu vegetatie mediteraneeana luxurianta. E plina de izvoare si rauri. Ora conform traditiei bizantine, este cu 2 ore dupa Roma, ca sa aiba ultimul cuvant.

http://en.wikipedia.org/wiki/Mount_Athos

Asa incat programul nu este usor. Te culci la 23 (vara este ora 19), te scoli la ora 8. Si mergi la biserica la ora 4 romaneasca ! Din biserica se merge la masa de dimineata, la 7h30 ora noastra. Cine n-a fost la biserica, nu merge la masa. Sunt 2 mese pe zi, iar luni numai una. Cea mai buna cale de a fi acceptat de o comunitate este sa adopti regulile ei.

Daca subiectii mi-au cerut, am sters si fotografiile facute. Un calugar roman a fost vehement : « O viata in smerenie si mantuirea poate fi pierduta daca te mandresti in fotografie. »

http://www.monachos.net/content/monasticism/athos

Puteam lua noul D5100 imprumutat, cu acceptul importator. Aparatul nou avea multe avantaje : rezolutia si sensibilitatea captorului net mai mare, vizare exceptionala pe Lcd, AF mai bun si multe altele. Apareau probleme. Nu ai prize peste tot, sau curent electric. Spatiul cardurilor era alta problema. Nu stiu cum suporta un tratament foarte dur aparatul nou.

Pelerinajul n-a fost un sejur de lux, drumurile in peninsula sunt incredibil de proaste. Un drum mai greu l-am facut cu un vehicol militar 4x4. In spate, sub coviltir, ne scutura rau.

Am atins aparatul usor de cateva ori. Din fericire D200 este robust.

Desi cu Dslr, nu am schimbat obiective prin manastiri. « Bine » sfatuit, am luat « tele-obiective » : am folosit 11-16mm, fara motor. Aveam 2 obiective : 11-16 si 18-55 Is. Foloseam toata ziua unul sau altul. Nu mergi cu geanta mare, sa schimbi obiective, unde fotografia e interzisa.

Dar se faceau si fotografii. Am vazut 2 calugari ortodocsi-fotografi, cu scule grele, cate 2 Dslr FF cu super-obiective. Cu Binecuvantare scrisa obtinuta de la Kareia.

Si calugarii sunt oameni, si ei sunt diferiti. Aproape in orice manastire mare erau calugari romani, sau basarabeni, dornici sa discute cu compatrioti. Parte erau mai cooperanti. 

Altii erau doar ingaduitori, uneori puneau si conditii : sa nu se vada chipul.

Interdictia era ferma in manastiri, dar afara era admisibil. Am adoptat tactici de invaluire. Cadrand elemente externe, cu tenta medievala, asteptam trecerea unui calugar. De multe ori am obtinut imagini interesante.