« Va place teoria Gestalt a compozitiei | Main | Sindromul Atentiei Deficitare la Varste Avansate »

February 7, 2007

Aventuri cu prima expozitie personala

Si tanar eram tot rau de gura. Din 1977 am scris cu Nic Hanu un articol, in buletin AAF 78 - nov 1977, care s-a lasat cu scrisori de amenintare primite acasa. Se chema "Opinii despre drumul fotografiei". Se referea la Salonul AAF si nu erau osanale, cum se obisnuia atunci. Ideea era ca preferam fotografia, nu facaturi ieftine. Principalele teme atinse : poze foarte proaste trimese de sefi de filiale AAF, incompetenta si complezenta juriului, marile nume in fotografia locala trimeteau poze vechi, iar literatura tehnica (Codaus) aparuta atunci era de plans. Dupa salonul 1979 am recidivat. Dl.Comanescu, il apreciez enorm ca diplomat, ma simpatiza, desi il contraziceam in toate alegerile facute. Si m-a numit in juriul salonului din 1981, si ca sa imi inchida gura. Stiind cine mai face parte, am vrut sa nu particip la jurizare. Mi-au sarit prietenii in cap. Daca nu noi, atunci cine, daca nu acum, atunci cand ? Du-te ! Si m-am dus.
Acolo eram in plus. 6 aveau o parere, eu eram drept Gica Contra. Nu s-a schimbat nimic. Doar ca nu mai era unanimitate. Nici nu puteam sa zic ceva. Dl.Copaceanu de la Timisoara si dl. Friedman de la Ploiesti au si glumit : Astea sunt ? Tot poze de salon. Tu le-ai ales, nu-i asa !

Dar au sarit pe mine numele mari. Cel mai revoltat era Mihailopol, numarul 1 din acei ani. Cine este pustiul asta obraznic, cu pile ? Nici macar nu a avut expozitie personala !
Avusesem participari internationale, premii, si expozitii de grup, unele cu evident succes, Caii Hutuli, fotografii de Dinescu, Hanu si Pandele. Dar poate ca nu era meritul meu.

M-am hotarat sa fac expozitia personala in iunie 1981, la sala AAF, in timpul salonului expus la Dalles. Am marit fotografii 50x60, le-am caserat pe mucava si le-am pus pe pereti. Am avut vernisajul, la care au participat doar prietenii, in aceeasi zi cu salonul.
A doua zi cred, apare Mihailopol cu 2 ciraci, sa ma desfiinteze. A tunat si a fulgerat la prima, la a doua, la a treia. Si deodata a tacut. S-a descaltat, era cald si a inceput sa se uite cu atentie. Eram acolo impreuna cu Nic Hanu si Dinu Lazar. Hanu s-a descaltat si el. A urmat o scena simpatica, care a durat aproape o ora, din care am avut multe de invatat.
M-a luat la intrebari : De ce ai taiat cerul la biserica ? E gresit, nu se face asa !
Asa m-am decis. Aveam un tele si vroiam sa iasa mai bine apa decat cerul.

biserica%20lac%2068.jpg

De ce au toate fotografiile marginea neagra, ce esti in doliu ?
Nu. Sunt marite integral, fara crop. Lumina trece prin zonele transparente din jurul cliseului si la developare acolo iese negru. Se vad si urme de la gaurile filmului.
Las-ca stiu eu ca le faceti voi, asa, ca sa va laudati.
Dinu a facut atunci ceva clisee cu Robot. Nu le gaseste. Mi-a dat 12, cu montarea expozitiei. Puteam sa jur ca n-am asa ceva, dar le-am gasit. Iata unul intact, eu apar in dreapta afisului.

personala%20AAF%20Dinu.jpg

Subit, Aurel Mihailopol a inceput sa ne sustina. A scris 2 articole, unul foarte magulitor cu Dan Dinescu. Mai mult, la prima lui expunere, avea toate pozele cu margine neagra.
Expozitia mea a calatorit la Moscova, Leningrad, Haga si Amsterdam. Si a avut succes. M-am trezit in acel an cu diploma AFIAP. Apaream in juriul Salonului International si pentru 1983. Dar m-am invatat minte si nu m-am mai dus. Oamenii se judeca dupa fapte, nu dupa vorbe. Trebuie sa si faci ceva, nu doar sa zici /scrii cate ceva.

Posted by Andrei Pandele at February 7, 2007 8:33 AM

Comments

1. "..nu erau osanale, cum se obisnuia atunci. Ideea era ca preferam fotografia, nu facaturi ieftine. Principalele teme atinse : poze foarte proaste trimese de sefi de filiale AAF, incompetenta si complezenta juriului, marile nume in fotografia locala trimeteau poze vechi, iar literatura tehnica (Codaus) aparuta atunci era de plans.." = interesant de tot. plin de fapte interesante in vorbele/scriitura asta :) cred ca asta m-a revoltat totusi si pe mine.
2. "Henri Cartier-Bresson believed in composing his photographs in his camera and not in the darkroom, showcasing this belief by having nearly all his photographs printed only at full-frame and completely free of any cropping or other darkroom manipulation -- indeed, he emphasized that the entire negative had been used by extending the area reproduced on the print to include a thick black border around the frame" = un citat de pe un site mai la indemana, dar atat de notoriu in descrierea practicii fotografice a lui HCB incat aprope e inutil de amintit.
3. nu sunteti chiar asa rau e gura. eu personal va admir aciditatea..
4. traiasca AFIAPul

Posted by: doru at February 7, 2007 7:51 PM

A_FIAP ar insemna artist recunoscut de FIAP, o organizatie de luat bani de la fraieri, care ofera diplome si medalii contra-cost, platind destul de consistent.
Nici-odata nu m-am mandrit cu asa ceva.

Posted by: Andrei Pandele at February 7, 2007 9:44 PM

ah, in regula, pentru moment asa aveam impresia ..

Posted by: doru at February 7, 2007 10:37 PM

Asteptam expozitia din 2007. Si eventual un album? V-am spus cu tinerii nascuti dupa '85 si cu povestile SF despre perioada de dinainte de '89. Poate ca daca vor vedea fotografii nu va mai fi asa de SF...

Posted by: ggl at February 8, 2007 8:31 AM

Post a comment

Thanks for signing in, . Now you can comment. (sign out)

(If you haven't left a comment here before, you may need to be approved by the site owner before your comment will appear. Until then, it won't appear on the entry. Thanks for waiting.)


Remember me?