Super tenis in semi–obscuritate


16 aprilie 2021

In februarie 1984 la Bucuresti a avut loc un meci de Cupa Davis. Romania intalnea Statele Unite, cu echipa - John McEnroe si Jimmy Connors, numarul 1 si 2 mondial. Programata in Sala Polivalenta, intalnirea s-a incheiat cu victoria oaspetilor (0-5). Vizibil supra-ponderal, Ilie Nastase implinea 38. Florin Segarceanu n-a putut pune in dificultate jucatori de acest nivel. Pana si parchetul le era favorabil americanilor... Lumina din sala era slaba. Pe filme de 400, developate la 1.600, expunerea era f: 2 cu 1 /500s, un timp lung pentru tenis de inalt nivel. Fotografii romani aveau flashul pe aparat.  Am fost si la antrenamente, unde sala era plina. Desi mizau la 10$ punctul, cei 2 americani jucau intre ei de placere. Interesante erau si comentariile lor:
“Ce capitala este aceasta, unde noaptea toate luminile sunt stinse !”
“Ce fel de jucator este acesta (Ilie Nastase)? La 3 mingi din 10 nu ajunge. Dar la rally-uri dificile te pune in dificultate, sau chiar te face ridicol.



Daca ar bea mai putina bere, si la 38 de ani sigur ar fi ranked in primii 10 din clasamentul ATP.”

Postat în Performanta | Nu sunt comentarii | 144 vizualizari

Imagini deosebite nefotografiate desi intalnite


12 aprilie 2021

M-am vazut cu un cunoscut. Am depanat amintiri despre calatoria noastra din 1977 in Delta, pe traseul Sfistofca, Letea, Chilia veche, jncercand sa ajungem pe lacul Matita. Am vorbit cu 2 pescari care se duceau acolo. Ne-au zis sa venim la barca la ora 3h45 noaptea. Erau de mers 30 de minute pana la locul de intalnire. Ne-am trezit la 3h. Ne imbracam in graba, cand a inceput sa ploua torential. Nu ne-am mai dus, poate nici ei nu mai plecau. Gazda, tot pescar, se trezise. Un tractor pleaca la 4 spre Periprava, de unde putem lua un vapor, ne-a spus el. Zis si facut. Un drum pe intuneric, prin aratura. Am ajuns curand acolo. Ne-am adus aminte de un moment de neuitat.
Toata lumea a auzit de ecloziunea exploziva a insectelor efemeride,
deosebita, dar nu foarte fotogenica
Ei bine, in acea noapte am vazut ceva mai impresionant langa portul din Periprava, o ecloziune exceptionala de buhai de balta (insecta, nu pasarea). Pe intuneric am mers macar 100m printr-un fel de lava neagra cu sclipiri rosii si verzi. Doar ca lava era vie. Acoperind tot ce zaream la lumina lanternei, milioanele de gandaci ne-au dat o senzatie vaga de plimbare prin iad! Fara trepied, nici nu am incercat expuneri de 1 minut.  


Gandacul buhai de balta, scarabée nageur in franceza, жук-ныряльщик in rusa, great diving beetle in engleza, dytiscus marginalis in latina, are 5-7cm, traieste in apa si e carnivor. Pana atunci nici nu stiam ca poate avea o ecloziune exploziva. Nu am vazut niciodata o imagine cu asa ceva, desi cred ca ar fi de nivel WPP. Probabil cine a facut fotografii in pesteri ar fi mai bine dotat si antrenat pentru acest subiect. Desi e probabil ca miliardul de gandaci nu a disparut complet in 2 ore, pana la rasaritul soarelui.

Postat în Fotografie | Nu sunt comentarii | 118 vizualizari

Ce stim sigur


03 aprilie 2021

Carantina scurta este o masura judicioasa. Dar prelungita devine o prostie fara seaman. Se stia asta demult, iar tarile civilizate inca din 1820,: Suedia, initial si Anglia, au incercat sa o evite.

Dar cineva poate profita de asta. Forta economica a Big Pharma este enorma. Prognozele OMS au calcule ce sustin concluzia. Erori de 7 zero la Maladia vacii nebune, sau fiecare bolnav de Covid contaminaza zilnic macar pe alti 3. Daca era adevarat, toata populatia globului de 7 Miliarde facea boala din prima luna, iar epidemia se oprea. Stiti doar povestea cu sahul si plata in boabe de grau. Pareri autorizate despre big Pharma.

Alte intrebari cu raspunsuri interesante. Cate tari europene au spitale numai “de Covid” ? Cine stabileste expertii OMS, doctorii, sau “Dottore” Ponta. La noi gestionarea pandemiei a salvat vieti. Cam cate ? Dar cati or fi acei care sufereau de alte boli si n-au mai fost deloc tratati?

Intr-un an, s-au facut progrese mari in lupta cu virusul. Prin aplicarea tratamentelor alternative, in unele tari mortalitatea a scazut la 0.5%. Tratamente aprobate de Food&Drugs As. dau vindecari pana la 80%: ca perfuzia Tocilizumab + Dexamethasone, Remdesivir, Cyclosporine, chiar Ivermectine, Hydroxychloroquin + Azithromycin.

La noi nici-una nu se aplica, sunt prea ieftune. Pe cine ar deranja ? Doar pe cineva avand castigurile financiare direct legate de epidemie.
Intr-un an, mortalitatea cazurilor grave de Covid 19, ajunse la ATI,  a scazut in Franta de la 30 la 5%. La noi, procentul celor vindecati la ATI Sibiu a coboratsub 5%. Stam bine ? Alta anomalie : Politica, influentata de doctorii Rafila si Streinu, strans  legati de PSD, (chiar si Arafat), este pusa in practica de guvern PNL. Iar PSD critica rezultatele ! Campania de vaccinare
speram ca va rezolva in buna masura situatia.

Postat în Lumea | Nu sunt comentarii | 163 vizualizari

Recorduri mondiale in bezna, fara digital si auto focus.


17 martie 2021

Din 1970 activam ca fotograf de sport part-time; am scris rar despre acest capitol. Trecerea filmelor pe digital imi reaminteste evenimente notabile. In februarie 1983 am fost la atletism, Cupa de cristal. Sala 23 August era mica si urata, rece pentru atletism, cu lumina slaba, verzuie. Dupa serii modeste de sprint, 50m plat, incepe saritura lungime femei. Cautam un loc, nu aveai unde sa te asezi. La prima saritura, am incercat un efect, am expus cu timp lung sa accentuez miscarea. Anisoara Cusmir tocmai facea record mondial de sala cu 6,89. Si eu l-am pocit.


Entuziasm in public. Concursul continua. Subtire si tehnica, Vali Ionescu are o saritura foarte buna in turul 4 cu nou record mondial: 6,92. Nebunie generala. Concurenta ei incearca sa se relaxeze.

La ultima saritura, Cusmir prinde pragul, zboara la o inaltime neverosimila, catre 1.50m, depaseste total reperul de 7m si imi arunca 2 galeti de nisip pe obiectiv.


Desi cazuse pe spate, a dus recordul mondial la 6,94. (film de 400, expus ca 800 – f: 2 cu 1/ 125s). Toti au ramas muti. 3 recorduri mondiale intr-o ora, vezi rar si la Jocurile Olimpice.

In iunie, pe stadionul 23 August, Cusmir a sarit un delirant 7,43 si in 1984 a iesit campioana olimpica. Vali lua titlul European. Fetele astea mancau schnitzel de cangur si compot din picioare de pui de balta, de sareau asa.

Postat în Performanta | Nu sunt comentarii | 226 vizualizari

O reactie surprinzatoare


21 februarie 2021

Am remarcat mai de mult ca fotografiile mele din timpul comunismului au efecte foarte diferite, dupa parerile personale ale celor care le privesc. In 2008, la festivalul Noorder Licht am aflat ca as fi singurul nebun norocos din est care a dus la bun sfarsit un proiect indreptat direct impotriva sistemului comunist. Si as minti ca am urmarit asta de la inceput. Dar pe masura ce fotografiam viata de zi cu zi din “Epoca de Aur”, aberatia inlocuia progresiv normalitatea. Reactii fata de rezultat ? Chiar acolo, toti fotografii originari din est au fost de-a dreptul socati, insa personalitatile din vest mult mai putin.

In decembrie 2008, cand am fost invitat sa expun la Marsilia, in sediul Conseil General Bouches du Rhone, cativa angajati ai Primariei comuniste protestau vehement. Et nous, “la classe ouvriere!” De unde pana unde ei si muncitori. In 2009 erau 20 ani de la caderea Zidului si a lui Ceausescu. Dupa zeci de cereri de la ICR.uri locale, am convenit cu d-na Tania Radu ca voi expune doar in locurile unde expozitia ramane deschisa publicului larg. Am avut 4 expozitii in Polonia, la Gdansk si Varsowia prin ICR, la Poznan si Lodz a fost itineranta Noorder Licht, in care aveam o pozitie centrala.
In octombrie 2009 aveam in sala Dalles selectia “Made in Romania”. Am fost anuntat ca vine o televiziune rusa importanta, cu un poet din Chisinau drept translator. Ne-am intalnit si am discutat. Deodata cei 3 rusi au inghetat : ”Boss”... Un tip de 1,95, sub 45 de ani in costum Armani, venea cu o privire rece. Si ce sa vezi. S-a intors si a inceput sa se uite la fotografiile de pe pereti. Langa mine era cea cu sticle de lapte inghetate. A venit si mi-a intins mana. Avea lacrimi in ochi: “Ma trimetea bunica sa iau lapte. Si iarna imi spunea mereu: ai grija, nu cumva sa fie sticla sparta.”
Un roman care preda la Harvard mi-a cerut permisiunea pentru sotia lui, care preda la alta universitate, sa arate studentilor cateva dintre fotografiile mele. Reactiile au fost neasteptate. Majoritatea le considerau ca ‘science-fiction 3D make-up’. Nu credeau ca sunt reale. Cine a mai vazut autobuze ’cu rachete’ pe ele? Asa ceva nu exista.
Cetatenii din tarile foste estice regasesc in aceste imagini elemente care le-au marcat si lor viata. Si sunt foarte impresionati. Celor din vest nu li se par credibile, iar acei cu vederi de stanga nici nu le suporta si le resping. Apare o prapastie intre entuziasmul romanilor si esticilor si indiferenta sau chiar refuzul vesticilor de stanga.
Descopar
ca in Polonia si Ungaria (unde nu am avut expozitii) figurez ca lider in colectiile Curajului. Iar in Romania, 2 curatori vestici ma aliniaza la Momente Cotidene. Il apreciez pe B.Garbovan, dar fotografiile de garsoniere suprapuse ma indoiesc ca i-au pus in pericol libertatea. O opera unica are mai multa cerere decat ceva imediat repetabil. Ca dovada, fotografiile mele sunt propuse la vanzare - de altii - pe un site rusesc, prin reproduceri de o calitate indoielnica.

Postat în Noi | Nu sunt comentarii | 341 vizualizari

Obiective macro testate, opinie personala


16 ianuarie 2021

In 2019 m-am hotarat sa trec la reproducerea digitala a negativelor proprii. Cu acceptul si suportul conducerii F64, cel mai aprovizionat magazin din tara, am facut o testare serioasa cu 6 tipuri de obiective macro: AF-S Micro-Nikkor 105mm f: 2.5, Micro-Nikkor 60mm, Sigma 70mm (nu-l mai produc), Sigma 105mm, Tamron 90mm Di Vc, Zeiss Milvus 100mm f: 2. Relatez intai conditiile si apoi concluziile noastre.
Impreuna cu dl.B.Popa, am luat 2 obiective din fiecare tip si am reprodus la scara 1: 1 negative si diapozitive, folosindu-le pe Dslr.850 Nikon, cum am acasa.
Obiectivele au fost testate la f: 5.6, 8, 11. Filmul era luminat din spate cu lampa Led. La inceput am pus aparatul pe un trepied foarte solid. Am remarcat ca paralelismul dintre film si captor si punerea exacta la punct sunt cele mai importante. Am montat aparatul pe suport de aparat de marit. Fisierele reproduse le-am convertit si inversat. Am privit si interpretat rezultatele pe 2 monitoare cu diagonala cca 30 inches.
Rezolutia mare a aparatului digital permitea reproducerea integrala a detaliilor de pe film. Totusi erau diferente vizibile intre obiective.
De asteptat, cel mai bun (si scump) era Milvus M.F, greu de folosit. Profunzimea de camp la scara 1:1  este in fractiuni de mm si focus manual este nesigur. AF facut de aparat era mai precis si mult mai rapid decat cel facut manual. Obiectivele mai scurte nu dau rezultate egale in centru si pe colturi. Au ramas in discutie 105 Nikon, 90 Tamron si 105 Sigma, cel mai ieftin.

AF cel mai performant parea cu Tamron (!) si cel mai nesigur cu Sigma. Nikon 105 era poate 10% mai bun in centru decat Tamron 90. Dar pe colt, Tamron Di era cu 50% mai precis.

Cum il cumparam ca sa reproduc cu el filme, nu am ezitat. Si nu regret. In decembrie 2019 am avut o expozitie in piata Revolutiei.

O marire 9x5 metri dupa cliseul 24x36mm, pe care se vede perfect granulatia filmului de 100 Iso este dovada ca am ales bine. Raportul calitate /pret mi se pare optim.

Postat în Personal | Nu sunt comentarii | 498 vizualizari

Articolul meu din Photo Researcher nr.34


11 noiembrie 2020

Cel mai greu articol pe care l-am publicat. Scris direct in engleza, trebuia sa atinga 14 puncte si sa nu depaseasca 2500 cuvinte. Pana la urma are 2.672. La inceput, editorii Photo Researcher, revista Societatii Europene de Istoria Fotografiei, nu aveau deloc incredere in noi. Tot ce scriam trebuia dovedit, ilustrat, mai ales ca unele afirmatii nu li se pareau credibile. Cu timpul, relatiile s-au relaxat. Iata articolul asa cum a aparut in revista :












Articolul este un punct de vedere subiectiv. Nu poti vorbi despre ce nu cunosti. Dar toti cei care l-au citit au fost de acord cu cele afirmate.

Postat în Fotografie | Nu sunt comentarii | 566 vizualizari

Despre fotografia romana in Epoca de Aur


16 octombrie 2020

In aprilie, dl.Silvan Ionescu, directorul Institut de Istoria Artei, m-a rugat sa scriu un articol despre fotografia din tara noastra intre anii 1965-1989, perioada „vesela” in care am fost calariti de sinistrul cuplu N&E Ceausescu. Simplu ca buna ziua, o munca de Sisif: un text de 10 pagini in engleza cu date complete, imposibil de gasit, ilustrat cu imagini 4K si termen in luna mai ! Cel putin la inceput cereau si un numar dublu de fotografii.
Sa le aleaga ei, ca nu aveau incredere in noi. Articolul pentru Societatea Europeana de Istoria Fotografiei, urma sa apara in revista Photo-Researcher din octombrie, numarul 34, supranumit „Fotografia in Romania”, alaturi de articole avand autori pe Ad.Silvan Ionescu, Eugen Negrea, Adriana Dumitrescu, Camelia Neagoe si Catalin Nicolae.
Am inceput sa solicit imagini, D-l Hanno, fiul lui Edmund Hoffer, si d-na Diana, fiica lui Aurel Mihailopol, au raspuns pozitiv. Primul mi-a pus la dispozitie cateva scanari de mare calitate. Doamna s-a complicat. A apelat la o “specialista” care a folosit Iso 100, mod Program cu 1/2 secunda din mana. Iar reproducerile erau inutilizabile. Cand i-am spus direct, doamna Diana s-a facut foc si para. Mi-a interzis sa folosesc imaginile tatalui sau. Nu am inteles exact de ce ma banuia. Si nu numai dansa. Chiar vechiul meu prieten Dan Dinescu m-a refuzat la inceput. I se parea ceva dubios.
Cel putin dl.Daniel Badescu mi-a cerut 200 Euro/imagine, s-a scos singur din articol. Dintre lucrarile dumnealui nu stiu vreuna sa ii merite.
Pe Dinu Lazar il cunosc de 52 de ani; mai era inca elev. Am fost prieteni. Insa dansul are dispozitia prea schimbatoare. Timp de 3 luni de zile i-am lasat mesaje, la telefon, pe mail, pe Facebook, pe Youtube. Nu mi-a raspuns, ocupat cu filmele pe Youtube. S-a eschivat. Nu am primit nici-o imagine de la dansul. Nu am avut si nu i-am pus.

Domnii Nic Hanu, Cristian Lascu si Emilian Savescu au cooperat imediat. Pentru ceilalti am extins cautarile. Pana la urma am rezolvat problema prin relatii si ajutor de la prieteni. D-l.Ilie Bumbac a convins conducerea Rador sa imi dea 3 imagini bune ale d-lui Armand Rosenthal. Mihai Moiceanu mi-a dat o fotografie renumita a regretatului Joseph Marx. De la nepot, am obtinut o fotografie a lui V.Boldar. La cererea doamnei Spitzer, prin 2010 i-am reprodus cateva imagini si am avut de unde alege una. Eugen Negrea mi-a dat o fotografie a lui Sandu Mendrea. De la Silvan am obtinut o imagine interesanta a Lianei Gril. Le multumesc tuturor. Din pacate, nu am gasit nici-o fotografie buna a doamnei Loffler peste 1000 pixeli. Si Aurel Mihailopol si Heddy Loffler meritau sa fie altfel prezentati in acel material. Dar nu a fost sa fie. Revista tocmai a aparut. O vom primi si noi pe saptamana viitoare.

Postat în Noi | Nu sunt comentarii | 653 vizualizari

Critica si scuze, dupa 30 de ani


13 septembrie 2020

De-abia azi am citit articolul d-lui Andrei Barsan: “Albume foto, sa ne bucuram de ele.”
Si are dreptate dumnealui, referitor la cartea mea cu Revolutia.
Nu am fotografii facute noaptea, nici pe 21, nici 22 decembrie. Emilian Savescu are cateva din noaptea lui 21. Cunostea pe cineva cu apartamentul pe Magheru, la etajul 4 in blocul de langa biserica Italiana. A ramas si el acolo.
Nu stiam dinainte ce evenimente vor avea loc. Nu aveam pe acea vreme nici triepied, nici flash. Nu aveam filme de rezerva. Si nici nu se gaseau de cumparat. Pe 21 am avut un film. Am sters-o dupa ce am fost inhatat de un membru USLA. Pe 22, am intrat in cladirea CC cu 3 aparate si 4 filme (3 incepute). Cand le-am terminat, am plecat. La caderea intunericului au inceput sa se auda in Piata focuri repetate de arma automata. Erau si simulatoare, dar se tragea si in multime. Doar in CC nu !
Si aveam nevasta speriata, acolo jos. Am sarit din cladirea CC de la o fereastra la etajul 1.
Uite ce scrie
aici. Ca profesionistii au avut si au folosit macar 25 filme. Erau mai bine sustinuti.
Eu am facut toate fotografiile pe numai 13 filme, din 21 pana pe 3 ianuarie. Dintre acestea, 3 filme erau deja incepute si 2, ultimele, au doar cate 5-6 clisee cu Revolutia. Faceam mereu economie de film. Din cauza asta am evitat clisee facile. Nu am poze cu toate pancartele, cu toti agitatorii, etc.
Pe 22 dec. 1989, soarele a apus la ora 16h40 si amurgul dura 55 minute. Pe 21, membrii USLA erau acolo de la inceput. Dar s-au dezlantuit doar dupa ce a cazut noaptea. Nu mai scapa nimeni care ar fi facut fotografii pe strada dupa ora 18. Si oricum nu aveam nici-un film sensibil, nici macar de 400 Iso. Dar am primit pe 23, cand a venit fratele meu... 

Vorbeam cu Laurentiu Galmeanu, si dansul nemultumit ca nu are fotografii mai dure, mai tarziu in noapte.
Laurentiu a facut fotografii la Inter si a ales viteze nu prea rapide, sa nu poata fi recunoscuti demonstrantii din imagini. Pe 21, eu am facut fotografii la Gradinita, unde e acum Mac Donald, si am vrut ca scutierii din barajul MI sa poata fi toti identificati.
Este destul de probabil ca noi doi "Nu Am Fost Saltati de Organe" pentru ca am plecat devreme. Cand Ei nu aveau inca control total.
In decembrie 2019, pe gardul MNAR erau datele celor ucisi din acele nopti. Figurau si 5 tineri de 15, 16 si 17 ani, toti impuscati in cap. Acei care impusca in cap copii minori nu sunt oameni normali, sunt monstri sau fanatici dementi. Nu m-ar mira ca acel criminal sa fie Erou al Revolutiei.

Postat în Fotografie | Nu sunt comentarii | 515 vizualizari

Fotografia si prietenii mei


05 august 2020

Cu Stefan am copilarit impreuna. Eram colegi si ne vedeam zilnic. Prin clasa a V-a am sunat la usa lor. Nu raspundea nimeni. Am insistat. Dupa vre-un sfert de ora mi-a deschis el. ‘Tata face poze’, mi-a zis.

Am intrat intr-o camera straniu luminata, trecand prin perdele intunecate. Intr-o farfurie de supa plina cu lichid plutea o hartie alba. Tatal lui Stefan, atent la ea o legana usor.

Si ce sa vezi! Pe hartie a inceput sa apara o imagine din ce in ce mai clara. Am ramas impresionat de momentul magic. Microbul fotografiei e contagios, m-am contaminat si eu. Cand am intrat la liceu, tata a cumparat un aparat fotografic Fed 2, un fel de Leica 1935 montat la Harkov de ukrainieni. Am intrat la facultate cu aparat cu tot. L-am luat si in serviciul militar. In 1972 m-am transferat la ISART, cu Praktica.

Deja eram ‘arhitectul tanar caruia ii ies fotografii mai bune decat altora’.

Tot atunci, institutul angaja un tanar fotograf, Lucian Crisan. Desi inca incepatori, am avut multe discutii interesante. Amandoi am ajuns la EU-Proiect. De unde el a trecut in presa, la Informatia, apoi Adevarul, acum retras la Rucar.

In 1973 m-am inscris in AAF. Frecventasem eu clubul si inainte. Intr-o excursie AAF in octombrie 1968 l-am cunoscut la Sirnea pe Dinu Lazar, era inca elev. Un prieten care a devenit un fotograf de exceptie, dar cu o comportare total imprevizibila.

Desigur, i-am cunoscut progresiv si pe marii fotografi ai acelor timpuri. Dar eram inca departe de nivelul acestora.

La sediul AAF m-am apropiat de Nic Hanu si Dan Dinescu. Am avut multe de invatat de la prietenii mei. Ei erau mai avansati, ‘inraiti’ in hobby. Am mers la fotografiat. Dupa un weekend impreuna la herghelia Lucina, din februarie 1977, am ramas prieteni pe viata. Cred ca si eu i-am influentat pe ei.

Sotia lui Nic a remarcat de curand: ‘Sunteti prieteni de 50 de ani. Puteti vorbi impreuna ore in sir; nu v-ati certat niciodata. De ce nu va vedeti si voi mai des ?’ Bine ne-a zis-o.

Dintre colegii mei din biroul de Plan General, unde am facut umbra pamantului 20 de ani, interesati de fotografie erau prietenii Mihai Georgescu si Costica Vaduva. Cand nu aveam proiecte de predat, tocam fotografie la greu, teorie si practica. Sau mergeam impreuna in locuri interesante: in Apuseni, la herghelii, in Maramures.

Am progresat eu, au progresat si ei.

Dupa 1990, Costica a devenit redactor al buletinului Fotografia al AAF. A muncit din greu. Apoi s-a angajat la Cotidianul, unde a indrumat la randul lui fotografi tineri si talentati, aflati pe atunci la inceputuri. Daca nu ma insel, printre ei se numara Cosmin Bumbutz si Daniel Mihailescu FP. Dar Costica era ghinionist. A fost de 2 ori jefuit noaptea, batut si i-au fost furate aparatele. A doua oara si-a pierdut si serviciul.

Mihai a devenit un arhitect cautat. Avea mereu cu el aparatul fotografic. Sotia il intreba: ‘Cum poti da atatia bani pe un Dslr nou? Oricum erai multumit si de cel vechi.’

Mi-a placut raspunsul: ‘Mai intai, pentru ca ne putem permite. Si in al doilea rand, pentru ca avem o singura viata. Mai bine sa fi incantat de reusite decat abatut de neimpliniri.’ Avea dreptate, o singura viata, scurta. Mihai, nasul nostru, s-a prapadit la 65 de ani.

Dintre prietenii mai tineri se detaseaza Florin Andreescu, fotograf mare la propriu si la figurat, cu care am avut mereu relatii bune, de la Bucuresti la Barcelona.

Cu idei convergente, Cosmin Bumbutz a pus in practica salutul lui Dan Dinescu: ‘Duci viata fotografica ?’ Duce, teleleu de 10 ani, non stop ! Bravo Cosmin, bravo Elena !

Nu pot sa nu-i amintesc pe Andrei Birsan, care a polarizat, inaintea Arcen, miscarea fotografica bucuresteana. Si pe dl.Brad, un tip de incredere. Cornel se implica personal in relatiile cu persoanele vizate de proiectul fotografic, mai mult decat o faceam noi.

Postat în Noi | Nu sunt comentarii | 603 vizualizari


« Posturi mai vechi
Blogroll
   » Dan Dinescu
   » Cosmin Bumbutz
   » estost
   » Mihai Moiceanu
   » Dragos Lumpan
   » Dan Vartanian
   » Bucurestiul meu drag


Nikon

Pagini
   » Biografie
   » Contact

Categorii
   » Lumea
   » Actualitate Ro
   » Personal
   » Noi
   » Fotografie
   » Blog vechi
   » Performanta

Arhiva
   mai 2021  (0)
   aprilie 2021  (3)
   martie 2021  (1)
   februarie 2021  (1)
   ianuarie 2021  (1)
   decembrie 2020  (0)
   » toata arhiva

rss