About my alleged career as a collaborationist imposter

Stiti care e diferenta dintre un pesimist si un optimist ? Pesimistul spune : Mai rau ca asa nu se poate. Iar optimistul raspunde : Ba se poate ! Oare sub comunism putea fi inselata vigilenta sistemului ? Un critic de arta amabil mi-a scris foarte politicos sa imi ceara un punct de vedere la textul lui, referitor la cartea mea. Citez 2 fraze :

Mi-este cu neputinta sa cred ca atunci cand acoperisurile limitrofe Caii Victoriei erau intesate de securisti si cadristi, fotograful Pandele le putea face, in ascuns, de pe alte acoperisuri vecine, portretul. E Ceva In Neregula Cu Dezmatul Acesta Fotografic.
Si Mi Se Spune Ca Astea Sunt Facute Pe Sest. Acestea si multe altele PAR niste documente autorizate, poate chiar comandate, nicidecum produse in chip subreptice.

Am scos din prea multele ghilimele.
Mai ofereau ele si alte interpretari, dar nu ies pe Net.
In textele din caietul de impresii la expozitia Fotografii Interzise, la MNAC, erau 2 care imi scriau aproximativ : Lasa Ca Stim Noi Foarte Bine Cine Anume Putea Poza Asa Ceva.

Mai tare : 2 nemti incearca sa imi organizeze o expozitie la Berlin. Mi-au scris direct :
Am vorbit cu 2 Persoane de Bine, romani. Au Spus ca Ati Fost Fotograful lui Ceausescu!

De ce nu ? Arhitect, cu bunicul lichidat la Sighet si mama bestie mosiereasca, mai eram si fotograful lu Nea Nicu ! Nu vi se pare ciudat ca el a fost in 148 de tari si eu n-aveam voie la Budapesta ? Nu e ciudat ca fotograful lu Nea Ceaska a condus proiecte importante ? Ca sa fie acoperit ?
Cand le-am trimes si CV meu de arhitectura, au renuntat sa ii mai creada.

M-am trezit acasa cu o echipa BBC, adusa de Anca Toader. Primele intrebari, in aceasta directie au fost : Dvs, arhitect, ati facut poze cum nu mai sunt altele in est. Cum a fost posibil ? Raspunsul este ca am avut mare noroc. Sanse au avut toti, dar altii le-au evitat cu grija.

Mi-am ales ca proiect bucuriile si necazurile compatriotilor. In 1975 l-am acompaniat pe H. C.Bresson. Din 1980 am aflat gandurile Marelui Conducator /Fuhrer de a mutila orasul. Vroia sa rada centrul istoric pentru Centrul Lui. Ca arhitect, am incercat la inceput sa fac poze interesante, avand ca fond repere ale orasului care urmau sa dispara. Am avut norocul incredibil de a ma antrena in conflict cu militia, facand lucruri absolut legale. Am avut si norocul sa nu ajung vizibil in ochii securitatii. Eram considerat un rebel, dar si proiectele si fotografiile mele erau mai bune decat ale multora.
Cand am realizat ca mai grava decat distrugerea reperelor istoriei noastre era distrugerea vietii si nazuintelor a 20 de milioane de romani, 1 milion oricum profitau la diferite nivele, eram deja avizat.
Stiam de ce ma voi lovi, cum sa ma comport sa evit neplaceri inerente. In 1986, seful m-a detasat la Carpati, sa lucrez pentru intreprinderea Casa Republicii.
Am lucrat 18 luni in biroul din turnul cu ceas, vezi pag.76 din Martorul Surpriza.



Daca intra un fotograf, era gasit din prima zi. Dar arhitecti care predau proiecte nu trezeau suspiciuni. Lucram detalii la Casa Lui, a Poporului. Cei cu Dosar Curat se imbolnaveau strategic inaintea predarii. Am predat proiecte complexe care erau treaba altora. In timp ce eram la planseta se auzeau tipete, zeci de tzignale : vine elicopterul Lui, sau convoiul cu Gorbaciov. Dupa trecerea coloanei, baietii se retrageau in grupuri dense. Cine sta in soare nu vede ce e in casa, in penumbra. Mai ales la sute de metri distanta, in locul unde totul e verificat. Stateam la birou si predam proiecte la timp. Vedeam ce se intampla in jur, doar cand faceau ei mare tapaj.
Fotografiile sunt facute din interior, la propriu si la figurat.

Cam 60% dintre pozele dure in strada sunt facute fara a duce aparatul la ochi.
Adevarat ca asa ratam nenumarate : cate-odata si 7 din 7. Dar mi s-a intamplat sa iasa si una din una, de mai multe ori. Consider aproape un miracol ca am reusit sa duc la bun sfarsit asa ceva. In biroul de proiectare am tinut ani de zile o deviza, initial conceputa in gluma : Imposibilul il Rezolvam pe Loc, pentru Minuni Reveniti Maine Dimineata !

Hidosul sistem represiv RSR dadea rateuri des. Chiar asa.
Securistii isi doreau privilegii si huzur. Ca sa le legitimeze au initiat revolutia.
Isi faceau viata usoara, inventandu-si cazuri false.
Uneori urmareau minori in 3 schimburi, ca era mai comod.

http://www.cotidianul.ro/13_ofiteri_de_securitate_pe_urmele_unui_copil-35011.html

Iar Radu Filipescu a fost prins dupa un an, din intamplare. Desi era considerat atunci inamicul public numarul 1. Mi-a povestit chiar el. Umbla cu bicicleta si punea manifeste. A avut ghinion. A pus si in cutia postala a cuiva, supravegheat de Baietzi pentru o prostie. In mai, pandea unul, tragand cu ochiul la cutia postala.
Fapta i-a fost incadrata la infractiunea de Propaganda Impotriva Oranduirii Socialiste, art. 166, alin.2 Cod penal.
De aceasta incadrare, eu am scapat. Asta ii face pe unii sa nu ma poata crede.
Ei cred ca am fost favorizat. Da, de sansa !

Mi se fac si reprosuri ca acele poze nu sunt suficient de artistice.
Insuficient de bine compuse, cu aparatul la sold, sau pe coapsa. Asta ma face sa rad.
Cand le-am facut, doream sa pastrez o parte din memoria timpurilor pe pelicula. Am vrut ca acele fotografii sa fie accesibile si convingatoare.
Credibilitatea si autenticitatea au fost scopurile principale, nu compozitia. Am convingerea ca pozele, asa zis artistice, sunt mai mult sau mai putin manipulate, regizate, edulcorate. Si implicit mai putin credibile.

Desigur, altii pot avea parerea opusa.
Desi acestea sunt principiile fundamentale ale Agentiei Magnum.